Vlad Laşcu, fost jurnalist: „După 45-50 de ani, e greu să-ţi găseşti de lucru”

  • 26 Mai 2017, 09:08
  • Vizualizări: 202
Vlad Laşcu, fost jurnalist:  „După 45-50 de ani, e greu  să-ţi găseşti de lucru”

Lichidarea publicației raionale „Plaiul orheian” și ce a urmat a fost o experiență de viață nefastă pentru Vlad Lașcu (58 de ani), fostul secretar de redacție. Ca și majoritatea colegilor săi, s-a pomenit șomer, după 24 de ani de muncă. După mai multe tentative eșuate, abia peste trei ani și-a găsit de lucru. Este director-adjunct la Centrul de Cultură Raional „Andrei Suruceanu” din Orhei, unde se ocupă de probleme de logistică. Spune că a avut noroc că directorul îl cunoștea încă de pe vremea când au fost colegi la Teatrul popular din Orhei. „Suntem și noi în câștig, aveam nevoie de un om gospodar, responsabil”, afirmă directorul centrului, Gheorghe Ioniță.

L-am invitat pe Vlad Lașcu să ne vorbească, din proprie experiență, despre cum e să rămâi fără lucru când ești trecut de 50 de ani și ce șanse de angajare ai într-un centru raional, având o profesie puțin solicitată. 

- Vlad, cum ai devenit jurnalist?

- S-a întâmplat în 1988, când a început mișcarea de eliberare națională. Lucram atunci în calitate de șef al Secției Etnografie la Complexul Muzeistic „Orheiul Vechi” și scriam din când în când articole la ziarul „Pentru comunism” (devenit mai apoi „Plaiul orheian”). Într-o bună zi mi s-a propus să lucrez în redacția acestei publicații. Am activat într-o echipă de care sunt mândru și astăzi – cu Vlad Pascaru, Victor Grebenșcicov...

- Cum s-a întâmplat că „Plaiul orheian” a fost închis și ai rămas fără lucru?

- Pe parcursul anilor, de mai multe ori s-a schimbat conducerea raionului, de câteva ori - și statutul gazetei noastre. Cu regret, Legea cu privire la deetatizarea publicațiilor periodice a fost implementată așa cum au înțeles s-o facă cei de la conducerea de atunci a raionului și aleșii locali: gazeta raională să fie lichidată, iar oamenii - aruncați în stradă. Nu am fost bucuros deloc când a apărut legea respectivă, bănuiam că  ziarul ar putea fi închis, iar noi vom rămâne fără lucru. De fapt, legea prevedea trei variante, lichidarea fiind ultima. S-a purces la lichidare. Apropo, atunci am fost prejudiciat, calculându-mi-se indemnizația de concediere pentru doar șapte ani de muncă, și nu pentru cei 24 de ani pe care i-am dat acestei publicații. Am demonstrat prin instanța de judecată că am fost nedreptățit.

- Bine, dar atunci Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent au organizat mai multe seminare privind deetatizarea presei, inclusiv cu participarea jurnaliștilor polonezi, români și ucraineni, unde s-a vorbit despre experiența de reorganizare a presei de stat…

- Personal nu am participat la niciunul din ele, nu am fost delegat. Poate că fostul redactor-șef cunoștea detalii, dar nu ne-a zis…

- Cum au derulat evenimentele după ce a fost lichidat ziarul?

- Dintre noi, la scurt timp după lichidare, a reușit să se angajeze doar unul. Am încercat să mă angajez la câteva publicații care erau în căutare de reporteri, dar peste tot se cerea să ai vârsta de până la 30-40 de ani. Adică experiența mea de secretar de redacție acumulată timp de peste 20 de ani nu mai însemna nimic... De fapt, un director de ziar mi-a zis că e un atu experiența mea și că aș putea să-l înlocuiesc atunci când el ar putea să lipsească. Peste câteva zile însă, m-a sunat și mi-a spus că asociații sunt contra angajării mele, din simplul motiv că... am deja peste 50 de ani. La o altă redacție nu am vrut eu să lucrez, după ce directorul mi-a zis că protagoniștii materialelor ar trebui să plătească dacă vor să scriem despre ei.

- Știu că ai încercat să te angajezi și la un post local de televiziune, apoi la o școală…

- Am lucrat o perioadă scurtă reporter la un post TV, dar fără contract, fără pachet social, trebuia să-mi caut singur cameraman. Am solicitat să fiu încadrat legal, dar degeaba. Și i-am lăsat. Iar la școală am încercat pâinea de pedagog, căci sunt profesor licențiat de limbă franceză. Mi-a fost recomandat acest post de către reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. Deși trecuseră mai bine de 30 de ani de când absolvisem facultatea, am riscat, totuși. Dar la scurt timp am plecat, înțelegând că nu pot face față cerințelor actuale.

- Și cum te-ai descurcat în timpul cât nu ai lucrat?

- Fie cu ajutorul de șomaj, fie pe datorii. Apropo, acum întorc aceste datorii. Și am multe. Mulțumesc și pe această cale celor care au fost înțelegători cu mine și generoși.

- Dacă ai începe viața de la capăt, cum ai proceda?

- Dacă... „Dacă” e vorbă de clacă. Omul trăiește o singură viață. Dar, totuși, „dacă” aș începe viața de la capăt, aș dori s-o încep într-o societate care oferă demnitate umană și protecție socială, locuri de muncă garantate, asistență medicală și educație gratuite, într-o societate în care ar avea de suferit doar hoţii şi leneșii, într-o societate diferită de aceasta în care domină sărăcia, șomajul, hoția, tâlhăria, corupția, inclusiv cea de stat, escrocheriile, într-o societate fără prostituție, sclavie, discriminare și crime, fără miniștri pușcăriași. Să recunoaștem că sunt mii de persoane aruncate în stradă doar pentru că așa a dorit cineva. Și le vine foarte greu să se reangajeze. Concursurile de angajare nu sunt echitabile, omul cu vârsta trecută de 45-50 de ani, contrar legislației, nu mai este apreciat ca forță de muncă serioasă, chiar dacă are experiență și capacitate de muncă încă neepuizată.

Un stat care se respectă trebuie să-i garanteze realmente omului un loc de lucru, nu să-l pună în situația cerșetorului.


Ion Cernei