Primăvara ne-a sosit cu sărbători de suflet

  • 17 Martie 2017, 10:47
  • Vizualizări: 167
Primăvara ne-a sosit cu sărbători de suflet

La început de primăvară, în Casa Mare a neamului românesc intră trei sărbători luminoase: datina străveche a Mărţişorului, ziua de omagiere a omului de geniu simplu ca sufletul - Ion Creangă şi, desigur, 8 Martie, care se aşează în dreptul sufletelor noastre cu urarea de împlinire şi trăinicie, vin cu frumoase ritualuri de a dărui celor dragi şi apropiaţi căldură, flori, zâmbete. La Gimnaziul Suhuluceni s-au desfăşurat o suită întreagă de manifestaţii dedicate acestor sărbători frumoase.

Un medalion literar închinat lui Ion Creangă au pregătit pentru colegii de şcoală elevii clasei a VI-a. O felicitare de suflet închinată mărţişorului au prezentat clasele a V-a şi a II-a. În concursul mărţişoarelor s-au încadrat elevi din toate clasele. Cele mai originale şi inspirate mici podoabe alb-roşii au fost ale copiilor din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a.  Concursul poveştilor înscenate a fost câştigat de micii artişti din clasa a II-a cu "Soacra cu trei nurori".

Au urmat apoi, în toate clasele, elogioase, calde, minunate manifestaţii închinate scumpelor mame şi bunicuţe, stimatelor profesoare, asemuite cu floarea, cu limba maternă, cu plaiul natal, cu baştina. În pregătirea tuturor activităţilor au participat şi părinţii elevilor. 

Rodica Rusu, clasa a VI-a, satul Suhuluceni, raionul Teleneşti