Magistrații de la CSJ au decis: ”Poşta Moldovei” este obligată să ofere informații despre firmele care au renovat oficiile poșta

  • 13 Octombrie 2017, 11:30
  • Vizualizări: 437
Magistrații de la CSJ au decis: ”Poşta Moldovei” este obligată să ofere informații despre firmele care au renovat oficiile poșta

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis o decizie irevocabilă prin care obligă Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” să ofere Asociaţiei Presei Independente (API) informații referitoare la concursurile de achiziții desfășurate pe parcursul anilor 2014-2016.

Litigiul dintre API și ÎS „Poşta Moldovei” se află în instanțe din luna aprilie anul trecut. Atunci, API a solicitat informaţii despre firmele care au prestat servicii de construcţie, renovare, reabilitare şi modernizare a oficiilor poştale din ţară, dar și despre sumele cheltuite în acest scop în perioada ianuarie 2014 - martie 2016.

 

Informație publică, tăinuită de ”Poșta Moldovei”

Atunci, Serghei Nastas, directorul general al ÎS „Poşta Moldovei”, a refuzat să ofere informaţia de interes public, motivându-şi refuzul astfel: „Chiar şi în ipoteza în care instituţia ar cădea sub incidenţa actului normativ nominalizat, informaţia solicitată nu ar putea fi furnizată, dat fiind faptul că aceasta ţine de domeniul de administrare, finanţe, iar prin prisma art. 7, alin. 2) al Legii privind accesul la informaţie, nu este permisă divulgarea informaţiilor ce ţin de administrare, finanţe, care ar putea aduce la atingerea intereselor întreprinderii”.

Nastas a mai invocat în răspunsul la cererea API faptul că informaţia cerută ar conţine secret comercial și date cu caracter personal și că „Poşta Moldovei” nu ar fi furnizor de informaţii publice, în conformitate cu Legea privind accesul la informație.

 

Instanța de fond: „Poşta Moldovei” a încălcat dreptul de acces la informaţie

Peste câteva luni, la 28 septembrie 2016, prima instanță, Judecătoria Chișinău (sediul Centru), a emis o decizie prin care a dat câştig de cauză Asociației Presei Independente, stabilind că a fost încălcat dreptul de acces la informaţie și a obligat „Poşta Moldovei” să furnizeze informaţia solicitată.

ÎS „Poşta Moldovei” a contestat decizia, așa că peste câteva luni, la începutul anului curent, Curtea de Apel (CA) Chișinău a emis o decizie nouă, prin care a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de API. Magistrații Angela Bostan, Veronica Negru și Anatol Pahopol au motivat în hotărâre că ”informația solicitată nu cade sub incidența Legii privind accesul la informație, iar în raport cu informația solicitată, ÎS „Poșta Moldovei” nu are calitatea de furnizor de informații”.

 

Decizia CSJ: ”Dreptul persoanei de a avea acces

la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”

În vara acestui an, API a depus recurs la CSJ, argumentând că magistrații Curții de Apel au apreciat arbitrar probele anexate și au emis o hotărâre ilegală.

Prin decizia CSJ din 4 octombrie 2017, „Poșta Moldovei” a fost obligată să ofere informațiile solicitate.

Un complet de judecată format din șase magistrați: Tatiana Vieru, Nicolae Craiu, Galina Stratulat, Mariana Pitic și Oleg Sternioală au adus mai multe argumente în favoarea hotărârii de a obliga „Poşta Moldovei” să prezinte informațiile despre concursurile de achiziții organizate pe parcursul a doi ani. În motivarea magistraților se precizează: ”Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”.

În hotărârea emisă, magistrații mai argumentează că instanța de apel a examinat incorect esența litigiului, justificând refuzul pârâtului. Ei au notat că „Poșta Moldovei” nu a confirmat necesitatea limitării accesului la informaţie sau existenţa restricţiilor reglementate prin lege, ci doar s-a limitat la indicarea normelor ce statuează interzicerea divulgării informațiilor ce țin de administrare şi finanțare ale întreprinderii”.

Astfel, recursul API a fost admis, iar CSJ a concluzionat că ”instanţa de fond just a constatat dreptul reclamantului de a obține şi obligația pârâtului de a furniza informaţia solicitată şi anume: ce firme au prestat servicii de construcție, renovare, reabilitare și modernizare a oficiilor poștale din țară; ce sume de bani au fost cheltuite pentru renovarea şi reconstrucția oficiilor poștale care au fost modernizate în perioada ianuarie 2014 - martie 2016, or, careva restricții în acest sens nu au fost stabilite…, iar instanţa de apel nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, ce a dus la emiterea unei soluţii greşite”.

Vitalie Zamă, avocatul care a apărat în instanță interesele API, a declarat că decizia CSJ este executorie, iar ”Poșta Moldovei” este obligată să se conformeze.

Amintim că API s-a judecat și anterior cu „Poşta Moldovei” într-un dosar similar. În anul 2009, a solicitat bilanţul contabil pentru anul 2007 şi rapoartele statistice pentru trimestrele I şi II ale anului 2008. Atunci „Poşta Moldovei”, de asemenea, a refuzat să ofere informaţia solicitată.

În cele din urmă, API a obţinut câştig de cauză la Curtea Supremă de Justiţie, însă nici chiar după pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile, întreprinderea nu a oferit informaţia solicitată.

Petru Macovei, directorul executiv al API, a menţionat că abia după ce premierul de atunci a fost informat despre această situaţie, „Poşta Moldovei” s-a conformat deciziei. El și-a exprimat speranța că de această dată întreprinderea va oferi informația cerută. ”Este regretabil că ”Poșta Moldovei”, care prestează servicii publice, îngrădește accesul la informațiile referitoare la concursurile organizate pe parcursul a doi ani. Motivele invocate de juriștii întreprinderii că aceste informații ar conține secrete comerciale și că API nu este în drept să le ceară sunt lipsite de temei juridic. Or, toată informația despre serviciile achiziționate prin intermediul concursurilor publice trebuie să fie prezentată transparent în rapoartele anuale ale instituției sau în planurile de achiziții. Iar pentru a nu risipi banii în procese interminabile de judecată, „Poșta Moldovei” ar trebui să publice informațiile pe pagina sa electronică”, a declarat Petru Macovei după decizia CSJ. 

Lilia Zaharia, API