Inginerul condamnat la zbucium pentru istorie şi adevăr

  • 8 Septembrie 2017, 06:54
  • Vizualizări: 1699
Inginerul condamnat la zbucium pentru istorie şi adevăr

Eugen Statnic afirmă că se consideră sufleteşte „răzeş din Orhei". După cum mărturisea într-o scrisoare către săptămânalul CUVÂNTUL, "exact după 80 de ani (1931-2011) am revăzut locul naşterii, satul Pripiceni-Răzeşi, pe care îl purtam în suflet aşa cum l-am cunoscut din povestirile mamei mele, Nadejda (1900-1997)".

Anul trecut CUVÂNTUL a publicat un interviu cu Domnia sa la rubrica ”30 de întrebări de-acasă”. Iar săptămâna trecută dl Eugen Statnic a poposit iarăși în Republica Moldova. În cadrul sărbătorilor naționale a participat La Chişinău la lansarea câtorva cărți noi editate cu concursul financiar al dumnealui, inclusiv lucrarea Domniei sale „Istorie şi adevăr”. Pe 1 septembrie, însoțit de doctorul în economie, scriitorul și ex-deputatul moldovean Vasile Șoimaru, sora sa Victoria și familia nepotului său, Dan Dobrea, a vizitat iarăși satul natal Pripiceni-Răzeși, unde a avut întâlniri de suflet cu elevii și corpul didactic de la gimnaziu, parohul bisericii unde a slujit pe vremuri tatăl său şi cu mai mulţi localnici.

 

În imagine: Eugen Statnic (în centru, în stânga), alături de directorul săptămânalului CUVÂNTUL Tudor Iaşcenco şi directoarea Gimnaziului Pripiceni-Răzeşi, Ludmila Negară, înconjurat de elevi  şi pedagogi.

 

 

Electrotehnician de talie mondială şi istoric autodidact

Eugen Statnic s-a născut pe 30 iunie 1929 în sa-tul Pripiceni-Răzeşi, acum raionul Rezina, în familia parohului acestei comune, preotul Arcadie. A crescut în sudul Basarabiei, la baștina părintească. Învață la Liceul ”B.P. Haşdeu” din Chișinău, apoi, refugiat în 1944 peste  Prut, își continuă studiile la Liceul Ortodox din Cluj și la Facultatea Electrotehnică a Institutului Politehnic din Timișoara. Activează în România, obținând succese remarcabile în construcția de televizoare (1960-80). Apoi - și în Apus (1982-2011), devenind un specialist de talie mondială în electronică, domeniul „surse şi sisteme de lumină". A lucrat la firma ”Siemens”, de unde s-a pensionat.

În continuare a scris mai multe cărți unde, în baza unor cercetări profunde a diferitor surse, își expune punctul de vedere asupra istoriei zbuciumate a Basarabiei.

Istoric autodidact (cu o bibliotecă unicat, dar şi cu abilităţi şi cunoştinţe unice în domeniu), a publicat în România (2014) şi în Republica Moldova (2015) sinteza istorică „Părinţii războaielor". Este inițiatorul și susținătorul financiar al editării lucrării de populari-zare „Din istoria veche a Basarabiei" (Bacău, 2014), un tiraj aparte al căreia a fost editat pentru ca să ajungă cu titlu de donație în toate bibliotecile din R.Moldova. Cartea a generat un mare interes, fiind apreciată cu premiul Salonului de Carte de la Chişinău (2015).   

După ce dl Eugen Statnic a acordat un vast interviu săptămânalului CUVÂNTUL, răspunzând la "30 de întrebări de-acasă" (vedeţi pe www.cuvintul.md interviul „Pentru mine mai importantă a fost Țara, şi nu regimul”) şi am citit cartea ”Din istoria veche a Basarabiei”, i-am spus profesorului universitar Vasile Șoimaru, unul din puținii adevărați militanți pentru cauza românească din Basarabia, că aș dori foarte mult să mă întâlnesc cu autorul. Or, viziunea dumnealui asupra istoriei ținutului nostru mi s-a părut deosebită, mai profundă decât chiar a savanților autohtoni de după 1991.

Și iată că la 1 septembrie c. ne-am aflat, împreună cu dl Eugen Statnic, în vârstă de 88 de ani, acum cetățean al Germaniei, la Gimnaziul Pripiceni-Răzeși. Dar mai întâi oaspeții au făcut o promenadă prin sat, s-au întâlnit cu localnicii, lăsându-se pradă amintirilor.

 

”Am văzut războiul şi moartea cu ochii…” 

Eugen Statnic este un bărbat pentru care timpul parcă s-a oprit undeva pe la indicele 65 de ani: mobil ca argintul viu și iute la cuget, cu o memorie de invidiat. ”Tare ca fierul", spun la noi despre această categorie de oameni. Vorbește liber opt  limbi, inclusiv o rusă veche, pe care doar descendenții din familiile de conți ruși, rămași pe la Paris, o mai practică. Limbile studiate – germana, franceza, spaniola, poloneza l-au ajutat să facă o carieră impresionantă oriunde ar fi activat: în România, Germania, Spania, Mexic în calitate de consultant economic în cadrul CAER…      

Primul epizod pe care ni l-a povestit a fost o istorie despre staționarea forțată dincolo de stația Bahmut, în a. 1944, a ultimului tren spre România, în care într-un vagon se aflau elevii Liceului ”B.P. Haşdeu” din Chișinău:

”Trenul s-a oprit fiindcă diversioniști ruși deterioraseră un tronson de cale ferată între stațiile Bahmut și Cornești. În partea stângă a trenului era o vale, unde se vedea infanteria rusească pornită în ofensivă. Singura noastră protecție era o mașină blindată germană pe semișenile cu patru soldați şi un feldfebel. În timp ce trupele rusești se apropiau, feldfebelul se bărbierea liniștit cu un brici, privindu-se într-un ciob de oglindă. Când avangarda celor care înaintau a ajuns la o anumită distanță, dânsul a comandat: ”Foyer!”(foc). Trei mitraliere au vărsat foc neîntrerupt timp de vreo 20 minute, până ce pe vale nu se mai mișcă nimeni. Peste un timp, acelaș feldfebel ne-a anunțat că drumul a fost reparat și că trenul poate pleca. ”Astfel, la 14 ani, am văzut un epizod de război adevărat și moartea cu ochii… Ultimul tren spre România ne-a dus la Cluj. În Basarabia era să revin doar după desprinderea ținutului de la imperiul sovietic”, ni s-a destăinuit dl Statnic. 

 

Invenții revoluționare în electrotehnică

Prima sa invenție introdusă în uz a fost bateria cu acumulatori pentru blitzul de la aparatul foto. Pe atunci acele baterii pentru blitz erau aduse în România de către militarii sovietici din grupul de trupe dislocate acolo. După plecarea lor, în 1958, fotografii solicitau ca această baterie să fie produsă de către industria românească. Tânărul Eugen Statnic a fost printre inginerii care au elaborat o asemenea baterie.

”Astfel, în baza elemen-telor cu nichel și mangan am reușit să facem o baterie care era de trei ori mai ușoară ca cea de origine sovietică. Chiar am reușit să–i  mărim un pic durata de exploatare, deși nu cu mult. Chestia e că rușii la acel moment aveau mult mangan, dar și o tehnologie mai superioară de purificare a acestui element”, spune dl Statnic. 

O invenție revoluționară pentru televizoarele de concepție românească a fost înlocuirea rotactorului de canale a televizorului ”Electronica” cu un selector de canale pe bază de tranzistori:

”De fapt, rotactorul era piesa cea mai vulnerabilă în televizorul nostru, adică se defecta des și utilizatorul schimba canalele cu ce-i nimerea sub mână, înclusiv cu cleștele-patent. Selectorul pe bază de tranzistori era de trei ori mai ieftin și de 10 ori mai fiabil. Cam tot atunci am întrodus și schemele integrale, fără de care acum nu funcționează niciun televizor sau computer”, susține în continuare inginerul.

Însă cea mai revoluționară invenție a lui Eugen Statnic este lampa fluorescentă compactă, elaborată în cadrul companiei "Siemens":

”Conceptul unui bec, care ar fi de cinci ori mai econom decât becul clasic, era elaborat demult, dar nimănui nu-i reușea să stabilizeze temperatura corpului de iluminat, care până la urmă reducea durata de funcționare a acestuia. Au încercat firme renumite să depășească acest handicap, dar fără succes. Noi, cei de la "Siemens", am întrodus în schema becului un ineluș de ferită, adică pulbere de magnet presat. La temperatură înaltă acesta își pierde calitățile magnerice, astfel dirijând căldura în paramentri optimi. Becul nu se încălzește, iar durata exploatării lui este de până la 10 000 de ore. Inovația a adus companiei ”Siemens” un profit de peste 1 miliard de euro”, ne-a relatat nu fără mândrie dl Statnic.   

 

”Țineți-vă de carte, fiindcă numai cartea vă va schimba viața”

Ludmila Negară, directoarea Gimnaziului Pripiceni-Răzeși, ne-a spus că poate să ne ofere doar 20-25 de minute din orarul școlii pentru prezentarea cărții ”Istorie și Adevăr”. Dl Statnic s-a încadrat perfect în timpul oferit, reușind să-și împărtășească amintirile despre locurile unde s-a născut și a copilărit, să le vorbească elevilor în special despre importanța învățării și acumulării unor cunoștințe profunde, fără de care niciun om, niciun popor nu are șanse să prospere. La finele întâlnirii Domnia sa, dar și dl Vasile Șoimaru au donat bibliotecii gimnaziului câte un set solid de cărți.

În continuare oaspeții au fost invitați la părintele Serghei Botnari, parohul bisericii din localitate, unde s-a vorbit mult şi despre destinele altor personalități născute pe această vatră și care au dus hăt departe faima baștinii.

Ion Perciun, arhitect, poet și jurnalist, originar din Pripiceni a demonstrat oaspeților o bună cunoaștere a istoriei localității natale, mai multor generații de consăteni.

Eugen Statnic a făgăduit că va veni de fiecare dată încoace ”atât cât îmi va permite Dumnezeu” și că va continua să contribuie la reabilitarea istoriei acestui meleag.

”Toate personalitățile, de la Nicolae Iorga până la Corneliu Z. Codreanu, Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, trebuie să-și găsească locul lor, cu toate cele bune și rele, în istoria noastră, ca românul să-și cunoască istoria adevărată, reală și astfel să-și poată croi un viitor prosper” spune Eugen Statnic.

Ion Cernei                                                

  Urmează-ne pe pagina Facebook ziarul CUVÂNTUL, spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.