Horoscop 20-26 martie

  • 19 Martie 2017, 07:49
  • Vizualizări: 444
Horoscop 20-26 martie

Berbec:Joi și vineri viața ta socială se află pe o curbă ascendentă, cel mai probabil pentru că aloci mai mult timp cultivării relațiilor cu membrii anturajului tău. Vineri însă există riscul să intri în polemici cu figurile autoritare din viața ta și cu partenerul. Caută să vezi lucrurile din perspectiva lor şi să fii mai înțelegător.  

Taur: S-ar părea că, sâmbătă și duminică, viața ta socială prosperă mai ceva ca oricând. Ține cont însă că nu toată lumea care se perindă în jurul tău merită încrederea ta nestrămutată. Există riscul, mai ales dacă ești implicat/ă într-o relație pe care vrei s-o ții ascunsă de ochii curioșilor, să iasă la iveală detalii care ți-ai fi dorit să rămână în confidență. Ai mare grijă deci cui te destăinui.

Gemeni: Casa care va găzdui Soarele pentru aproape o lună face referire la viața ta socială şi vei fi mai activ/ă decât de obicei pe acest plan. Cu toate că prietenii par să-ți servească, una caldă, alta rece, nu te poți supăra pe ei prea tare. Dacă te afli în căutarea cuiva special, nu-i exclus ca ei să vă facă cunoștință, poate chiar în weekend.

Rac: Presiunea din perioada cuprinsă între zilele de luni și miercuri ai putea-o resimți pe plan amoros, fapt pentru care ți se recomandă să dai dovadă de mai mult tact și diplomație ori de câte ori interacționezi cu partenerul de viață. Se prea poate ca statutul în societate al unuia dintre voi ori cariera altuia să deranjeze liniștea din cuplu. Nu permite asta.

Leu:Joi și vineri, Luna se mișcă prin casa cuplului din horoscopul tău general - finele săptămânii ar trebui să te găsească preocupat de cele ce se-ntâmplă între tine și persoana iubită. Vineri, există riscul să intri în polemici cu apropriații, ceea ce poate duce la adâncirea prăpastiei dintre tine și anumite rude. Gândește-te dacă ajută la ceva să întreții astfel de discuții tensionate.

Fecioara: Sâmbătă și duminică, Luna tranzitează casa cuplului din horoscopul tău general - indicat ar fi să te axezi pe viața ta sentimentală, cu atât mai mult dacă treceți printr-o perioadă mai dificilă. Flacăra dintre tine și persoana iubită nu s-a stins, ci doar așteaptă să fie reaprinsă. Caută metode de a alunga plictisul dintre voi doi. 

Balanţa: Schimbarea de semn a Soarelui are o relevanță aparte și pe plan sentimental. Urmează o perioadă în care nativii/ele acestei zodii aflați în căutarea partenerului ideal își vor da mai multe întâlniri care se pot fructifica la un moment dat într-o relație care se ridică la înălțimea așteptărilor lor. Cei/le implicați/te într-o relație pot observa o revigorare a atmosferei din cuplu.

Scorpion: Sâmbătă și duminică, Luna tranzitează casa iubirii și a copiilor din horoscopul tău general, fapt pentru care de dorit ar fi ca acest sfârșit de săptămână să-l petreci în compania lor. Gândește-te care ar fi activitățile care ar putea ajuta la întreținerea conexiunii emoționale dintre voi și fă în așa fel încât să apară în programul vostru de weekend-ul acesta.

Săgetător: Intrarea Soarelui în Berbec de luni, precum și cele două configurații astrale de mare anvergură care se perfectează în cursul zilei de vineri în casa iubirii și a copiilor din horoscopul tău general arată că în acest sector de viață poți face mari progrese dacă investești mai mult timp și energie în relațiile cu cei dragi. Găsește-ți dispoziția.

Capricorn: Există riscul ca spre finele săptămânii să ai parte de conflicte, fie cu figurile autoritare din viața ta, fie cu cei dragi ai casei, cel mai probabil părinții ori copiii. Așadar, caută să adopți o atitudine împăciutătoare, mai ales dacă nu-ți dorești ca săptămâna viitoare să-ți pierzi vremea reparând ceva ce putea fi evitat din start.

Vărsător: Joi și vineri, Luna se mișcă prin zodia nașterii tale, potențându-ți șarmul și carisma. Te-ai putea folosi de acest potențial și pe plan profesional, dar ai avea parte de succes și la nivel sentimental. Dacă ești în căutarea partenerului ideal, s-ar putea să ai de unde alege weekend-ul acesta, iar dacă urmărești să-l recucerești pe cel drag, ai sorți de izbândă. 

Peşti: Există riscul ca-n preajma sau în cursul zilei de vineri să apară tendința de a da dovadă de gelozie și posesivitate în raport cu persoana iubită. Nu va ieși nimic bun dintr-o astfel de atitudine, deci caută să ai încredere în cel drag. Cu cât conștientizezi mai repede că nu rezolvi nimic îngrădindu-i libertatea celui drag, cu atât mai bine pentru voi doi.

Astrodex.ro