Elefterie Sinicliu: cel mai tânăr votant al Unirii

  • 30 Noiembrie 2017, 21:29
  • Vizualizări: 1246
Elefterie Sinicliu: cel mai tânăr votant al Unirii

Aproape o sută de ani în urmă, la 27 martie, 1918 (stil vechi), la Chișinău, membrii Sfatului Țării au semnat Actul Unirii Republicii Democratice Moldovenești (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte componentă a Țării Moldovei) cu Țara-mamă (România).

Actul Unirii anunța: „în numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove; în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!”

Printre cei 86 de membri ai Sfatului Țării, care au votat istoricul Act al Unirii a fost și Elefterie Sinicliu, originar din satul Echimăuți, județul Orhei. Arhivele și memoriile privind acest erou al Basarabiei sunt cam scunde. În rândurile ce urmează ne-am străduit să adăugăm pe cât ne stă în puteri la portretul celui care a fost Elefterie Sinicliu.

 

În imagine: Secretarul Consiliului Local Echimăuţi, Iurie Frunză,  ne-a condus la dl Iov Vrabie, consăteanul şi biograful familiei Sinicliu, care ne-a primit împreună cu feciorul său, Valeriu (de la stânga la dreapta).

 

Onomastica prenumelui

Originea prenumelui Elefterie este grecească. Prin părțile noastre astăzi nu se mai întâlnește, spre deosebire de sec. XVIII-XIX, când influența onomasticii neogrecești era puternică. Elefterie reproduce un vechi nume propriu grecesc Eleutherios, obișnuit supranume al lui Zeus. Sensul lui este de „liber”. Elefterie Sinicliu pe parcursul vieții sale a demonstrat cu brio aspirația sa de a fi liber, dar și propria dorință de a dori poporului său libertatea națională și general-                                                   umană.

Cât privește numele Sinicliu, aș presupune că acesta este o adaptare fonetică în limba română a grecescului Siniclios sau Siniclio. Presupunerea se bazează, făcând o paralelă cu numele de familie al vechilului Pavel Gadjelos din Pereni (Rezina), la fel de origine grec, care în limba română a fost transcris Gadjel, pe când sătenii folosesc formula Gagel.

 

Date biografice

Conform mai multor surse, Elefterie Sinicliu s-a născut la 4 octombrie 1895,  în satul Echimăuți, volostea (plasa) Cinișeuți, uyezdul (județul) Orhei. La fel, sursele accentuează că dânsul a fost un militant al Mișcării de eliberare națională a românilor basarabeni în perioada revoluției ruse, dar și o mare personalitate politică a Basarabiei și a Regatului România Mare.

O informație mai amplă la acest subiect ne prezintă Ion Xenofontov, secretar științific la Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Științe a Moldovei, originar și dânsul din Echimăuți. Conform dlui I. Xenofontov, „în anul 1917, fiind militar în termen, a organizat Comitetul Ostășesc Moldovenesc la Ekaterinoslav și Odesa, pe care l-a direcționat la Chișinău. În cadrul Congresului Ostășesc Moldovenesc, la care a luat parte între 20 și 25 octombrie 1917, s-a pronunțat pentru autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării. A fost ales deputat din partea județului Orhei. A exercitat funcția de secretar al Biroului de organizare a Sfatului Țării. Fiind unul dintre cei mai tineri deputați ai Sfatului Țării, a votat la 27 martie 1918 Unirea Basarabiei cu România. Elefterie Sinicliu a fost deputat și în Parlamentul României întregite, până la 18 februarie 1919. Fiind ofițer în armata Basarabiei, în anul 1919 a organizat artileria acestei provincii. La fel, a deținut diverse funcții administrative: președinte al Comisiunii de expropriere și împroprietărire a județului Orhei, viceprimar al Chișinăului. Membru al unor societăți comerciale, financiare și industriale din Basarabia.

În 1940 s-a refugiat în România. A avut mai multe decorații: "Ferdinand", "Coroana României", "Steaua României", etc.

A decedat în 1979 (după alte surse, în 1980) și este înmormântat la Mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureștiului, alături de alți fruntași ai Sfatului Țării: Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Dumitru și Vlad Bogos ș.a.”, scrie cercetătorul Ion Xenofontov.

 

Ce ştiu echimăuţenii despre familia Sinicliu

Pentru a lua cunoștință de casa părintească, unde s-a născut Elefterie, ulicioarele pe care, fiind băiat de țară, le-a cutreierat, ne-am deplasat la Echimăuți. În rol de gazdă și de ghid ne este dl Iurie Frunză, secretarul consiliului  sătesc Echimăuți, care ne vorbeşte şi despre istoria localităţii.

„Satul Echimăuți este menționat într-un document din 24 ianuarie 1495, în cartea domnească de întăritură de la Ștefan cel Mare nepoților lui Sima Rugină pentru împărțirea moșiei.

În 1709, părți din moșia Echimăuților de lângă Cinișeuți erau în proprietatea Nastii, fiicei lui Chiriac Sturza. Recensământul din 1772 fixa aici 24 de gospodării. De la mijlocul deceniului patru al sec. XIX familia moşierului Lazo stăpânește părți de moșie la Echimăuți.

Din 1859 la Echimăuți își deschide ușile școala parohială, iar din 1879 - școala elementară. Către anul 1884 la Echimăuți erau 6 mori de vânt, 3 mori cu tracțiune de cai și 2 mori de apă. În anul 1907 satul avea 421 de case și 1 576 de locuitori.

În 1917 satul Echimăuți avea reprezentantul său în Sfatul Țării – pe Elefterie Sinicliu, ales deputat din partea ostașilor, care a aderat la Blocul Moldovenesc”. 

 Domnul secretar ne-a vorbit şi despre activitatea ulterioară a ilustrului consătean, dar cât privește casa părintească a lui Elefterie, a recunoscut că nu știe unde s-a aflat, motivul fiind vârsta sa tânără.

Unele detalii ne furnizează însă dna Veronica Dascaliuc, originară din Echimăuți, care locuiește în Rezina. Dânsa păstrează niște amintiri sporadice despre familia Sinicliu de la bunica sa Ecaterina. Aceasta era soră cu Tudor Botnaru, căsătorit cu Eugenia, sora lui Elefterie Sinicliu. "Adică bunica Ecaterina și tanti Eugenia erau cumnate". Din memoriile acestora își amintește, că Elefterie ar fi trăit  la Chișinău, dar venea și pe la Echimăuți, la sora și la cumnatul Tudor, care nu au avut copii, dar erau țărani înstăriţi și stimaţi în sat. În luna martie 1944, la îndemnul lui Elefterie, Tudor și Eugenia s-au refugiat peste Prut, stabilindu-se la București. Motivul refugiului ar fi servit faptul, că Tudor ar fi fost activistul unui partid politic. Cu venirea sovieticilor în casa gospodarilor Tudor și Eugenia Botnaru a fost amplasat punctul medical. Actualmente casa este proprietate privată a Olgăi Stati.

O altă soră a lui Elefterie a fost  Marina, care a locuit tot timpul în casa ei, undeva în partea de sud a satului.

Verișorul Veronicăi Dascaliuc, Alexei Vrabie, me-dic, la fel originar din satul Echimăuți, susține că ruda lor îndepărtată, Elefterie Sinicliu, ar fi studiat la o Școală de pomicultură care se afla undeva la sud de Chișinău, astăzi microraionul Botanica. Acea școală fusese fondată prin anii 40-50 ai secolului XIX și se bucura de o bună reputație.

Însă ambii – Veronica și Alexei - nu cunosc cum se numeau părinții lui Elefterie, dar nici cu exactitate unde era casa lor.

 

Iov Ipolitovici - biograful familiei Sinicliu

Eram gata de plecare, dar rămâneam cu inima neîmpăcată or, aflasem prea puțin despre familia Sinicliu, când gazda, Iurie Frunză, își aduce aminte despre moș Liova, care, din spusele dânsului, ar putea să cunoască ceva mai mult.

Am intrat în curtea lui moș Liova, o gospodărie amenajată și bine îngrijită. Dânsul, împreună cu fiul Valeriu, trebăluia în spatele casei. Aflând că sunt de la ziar, moș Liova m-a măsurat din cap până-n picioare, apoi s-a prezentat: "Vrabie Iov Ipolitovici, anul nașterii 1931, țăran, colhoznic și fermier". I-am spus ce m-a adus la casa lui, la ce dl Iov s-a gândit puțin, după ce mi-a descris toată biografia acestei familii. În ciuda vârstei înaintate, interlocutorul meu a demonstrat o minte lucidă, amintirile îi sunt clare, iar povestea familiei Sinicliu capătă contur.

Conform spuselor dlui Iov Vrabie, cândva, demult, la Echimăuți, la boierul din localitate a venit o familie, probabil de bulgari sau poate de greci. În acea familie au crescut 2 feciori: Ion și Mihail.

Ion, care a luat de soție pe Maria (Mărioara, Măriorica), avea o casă lungă în partea de sud-est a satului, care a fost demolată. În perioada interbelică Ion Sinicliu a fost primarul comunei Echimăuți. Împreună cu soția au avut 6 copii: Constantin, Elefterie, Pantelimon, Eugenia, Marina și Mihail, ultimul născut în 1918. Elefterie locuia pe la Chișinău, fiind om de stat; Pantelimon a fost director de școală în Echimăuți. În 1944 s-au refugiat peste Prut tatăl, Ion Sinicliu, și copiii acestuia Pantelimon, Elefterie, Eugenia, Constantin cu familiile lor. La scurt timp după aceea Constantin, de unul singur, a fost repatriat în Uniunea Sovietică, la Echimăuți. Constantin, Mihail și Marina, care era măritată cu Efrim Negură, sunt înmormântați în cimi-tirul satului Echimăuți. Pantelimon, Elefterie și Eugenia "își pierd urmele" (pentru interlocutorul nostru - n.n.) în România. Cel de al doilea copil al lui Ion Sinicliu – Mihail, a avut doar un singur fecior – Alexei, care nu a avut urmași, astfel, neamul Sinicliu de la Echimăuți dispare, își termină povestirea moș Liova sau Iov Ipolitovici Vrabie.

Ar putea dl Iov Vrabie  câte ceva și să mai încâlcească, dar din amintirile și altor echimăuțeni, spusele dânsului pot fi luate drept adevărate. Astfel, dna Maria Patic, anul nașterii 1933, care locuiește în partea de sus a satului, confirmă că în mahalaua lor a locuit Ion Sinicliu. Iar după plecarea acestuia în România, în acea casă nu a locuit nimeni, deoarece era cam avariată.

Mihail Gârlea (a.n. 1952), prezent la convorbirile noastre, își amintește că, fiind copii, se jucau prin ruinele acelei case, care era construită „în valci”, adică după tehnologia când mortarul din lut și paie se toarnă în cofraje. Această tehnologie la construcția caselor se folosea în Basarabia în a doua jumătate a sec. XIX. Astăzi casa este demolată, iar terenul este viran și puțini sunt cei care mai ştiu, că pe acest loc cândva era o casă lungă și masivă pentru vremea aceea, casa unui fost primar al Echimăuţilor şi în care, la 4 octombrie 1895, a văzut lumina zilei Elefterie Sinicliu, cel care a fost 'tunarul nr. 1' al Basarabiei libere și cel mai tânăr votant al Actului Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, România.

 

Motivația și spiritul generos al votanților Unirii

Astăzi, după un secol, se găsesc mulți istorici, analiști politici, experți în diverse domenii, care au menirea sau poate chiar obligațiunea de a diminua rolul și marea însemnătate a membrilor Sfatului Țării, cât și a însuși Actului Unirii. Mulți dintre aceștia susțin că deputații din Sfatul Țării nu ar fi avut dreptul să voteze respectivul Act; că trebuia să se organizeze un referendum pe chestiunea dată; că membrii Sfatului Țării ar fi fost intimidați de ostașii români, că votanții ar fi fost mituiți de către Guvernul României etc.

Spiritul generos ce persista la acel moment printre membrii Sfatului Țării foarte exact a fost formulat în ședință de către deputatul Ion Buzdugan, care, în luarea sa de cuvânt, s-a   pronunțat pentru votul deschis: „În acest moment istoric important, fiecare trebuie deschis și cu curaj să-și exprime părerea în fața poporului întreg și a țării, ca poporul și istoria să știe adevărata opinie a fiecărui deputat ce-și dă votul. Las ca poporul nostru, țara noastră și toată lumea să știe, că noi, românii basarabeni, care am suferit un veac întreg sub jugul țarismului rus, că noi toți dorim unirea cu frații noștri de peste Prut, că noi voim să fim și să rămânem pentru totdeauna împreună cu toți Românii. Să știe toată lumea, că noi voim unirea tuturor românilor, de partea aceasta a Prutului și de cealaltă a Carpaților într-o Românie Mare, una și nedespărțită, și în baza principiului proclamat de revoluție de autodeterminare a popoarelor, astăzi, înfăptuim cel mai revoluționar act în istoria poporului nostru, mult încercat în suferințe, - să votăm pentru unirea Basarabiei cu România. Eu zic cel mai revoluționar, întrucât numai în zilele revoluției adevărate, problema națională a unirii popoarelor după particularitățile lor de rasă și etnice, s-a pus în toată puterea ei. Și înfăptuind acest pas, adică votând unirea Basarabiei cu România, la ce avem toate drepturile istorice și naționale, noi prin aceasta în mod logic vom duce la sfârșit revoluția noastră națională.”

Voi aminti doar că Ion Buzdugan era învățător-poet, născut la 9 martie 1887 într-o familie de țărani răzeși din satul Brânzenii Vechi, judeţul Bălți (azi raionul Teleneşti). Iar printre aceste cuvinte  demne și înălțătoare nu este loc de mituire, dar nici de intimidare.

Au mai fost și alți vorbitori, după ce s-a purces la votare, care s-a desfășurat în cel mai democratic mod. Această afirmație este demonstrată și de rezultatele votării. Astfel, din 138 de membri ai Sfatului Țării, la ședința festivă au fost prezenți 125 de deputați, voturile cărora s-au distribuit în felul următor: pro - 86 voturi; împotrivă – 3 voturi, abținut – 36 voturi. Democratismul actului de votare se reliefează și prin aceea că, printre cei care au votat „pro” se găsesc rusul Cernov Nicolai, originar din Ciucur-Mingir și bulgarul Balmez Ștefan, funcționar (a.n. 1882). Împotrivă au votat 1 bulgar și 2 ucraineni, care după Unire au fost angajați în serviciul de stat, iar după reocuparea Basarabiei în 1940 au fost judecați și exterminați în lagărele comuniste. Printre cei 31 de deputați care s-au abținut de la vot au fost și 12 români.

După ocupații profesionale membrii Sfatului Țării erau: țărani, fermieri, funcționari, ofițeri, ostași, învățători, profesori, ingineri, etc. După naționalitate – români, ucraineni, ruși, polonezi, găgăuzi, bulgari, evrei, germani. Cea mai frecventă vârstă a votanților era cuprinsă între 25 și 40 de ani. Cel mai în etate votant a fost Nicolae Alexandri, ziarist cu vârsta de 60 de ani. Iar cel mai tânăr votant a fost echimăuțeanul nostru, Elefterie Sinicliu, cu vârsta de 22 de ani.

În loc de epilog

Nouă, rezinenilor, ne rămâne loc de fală și mân-drie cu pământeanul nostru, Elefterie Sinicliu, care, la vârsta lui atât de tânără, a dat dovadă de curaj civic, patriotism și bărbăție. Or, anume lui E. Sinicliu i-a aparținut ideea de a se retrage din Rusia, într-o perioadă atât de zbuciumată şi periculoasă, cu o întreagă campanie de artilerie, care a stat la baza formării viitoarei artilerii a provinciei Basarabia. Elefterie Sinicliu a fost un aprig militant pentru cauza românismului în Basarabia, devenind un important politician și om de stat.

În același timp, este nespus de dureros faptul, că în satul său de baștină marea majoritate a consătenilor nu cunosc cine a fost Elefterie Sinicliu, unde a fost casa în care a văzut lumina zilei eroul. Spun eroul, deoarece ordinul "Steaua României", cea mai înaltă și cea mai veche distincție a României, instituită încă de Ioan Cuza Vodă, la 1864, nu se decerna și nu se decernează pentru fapte de rutină.

E și mai dureros, că tânăra generație din Echimăuți nu cunoaşte absolut nimic despre consăteanul lor. Or, cum avea să spună dl Iurie Frunză, acum câțiva ani, elevilor gimnaziului din localitate li s-a propus să scrie un eseu:  ce cunosc dânșii despre Elefterie Sinicliu, la care nimeni nu a dat niciun răspuns.

E dureros, că în acest sat nimic nu amintește despre existența în timp a lui Elefterie Sinicliu. Nicio stradă, nicio careva instituție nu poartă numele lui Elefterie – prenume ce vine, precum spuneam mai sus, din vechea greacă și înseamnă „liber”, „libertate”, atât de mult năzuite de poporul nostru.                                                                             

                                                   

               Ion Perciun