Contabila care s-a lăcomit la avere străină riscă ani grei de puşcărie

  • 26 Mai 2016, 15:43
  • Vizualizări: 1773
Contabila care s-a lăcomit la avere străină riscă ani grei de puşcărie

Judecătoria Rezina a recunoscut-o pe contabila Stela Verdâş vinovată de însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane în proporţii deosebit de mari, aplicându-i pedeapsa minimă prevăzută de art.191, alin.5 al CP al RM – 8 ani de închisoare în penitenciar pentru femei. Totodată dânsa a fost obligată să achite părţii vătămate - SRL “Surinmih”, prejudiciul material cauzat în sumă de 411 mii 740 lei. Cu toate acestea, condamnata se mai află încă la libertate.

În imagine: SRL “Surinmih” este specializată în creşterea puieţilor de pomi fructiferi.

 

A lipsit din sala judecăţii

Întru asigurarea executării sentinţei în partea recuperării prejudiciului material cauzat, judecata a aplicat sechestru pe conturile bancare deschise pe numele inculpatei, pe bunurile imobile şi mobile ce aparţin cu drept de proprietate Stelei Verdâş.

Instanţa i-a oferit inculpatei dreptul de apel la Curtea de Apel Chişinău în decurs de 15 zile, stabilind totodată că până la intrarea definitivă în vigoare a sentinţei dânsa urmează să se afle în arest preventiv. Respectiva însă se află la libertate pentru că la momentul pronunţării sentinţei nu era în sala de judecată. Ulterior dânsa a fost anunţată în căutare.

 

Ulciorul nu merge de multe ori la apă

Stela Verdâş a activat în calitate de contabilă-şefă a SRL "Surinmih” cu sediul în s. Lalova, raionul Rezina, începând cu a.2005. Prin 2014, angajatul societăţii Iurie Zavtur (feciorul directorului) a depistat mai multe transferuri de bani de la contul SRL “Surinmih” la contul bancar personal al contabilei. Serviciul de audit solicitat de administraţia societăţii a găsit în activitatea contabilei încălcări serioase, confirmate ulterior şi în cadrul anchetei desfăşurate de poliţie. Începând cu a. 2012 dânsa, folosindu-se de situaţia de serviciu, a început să transfere, în baza unor facturi ilegale, mijloace băneşti de pe contul SRL “Surinmih” pe conturile proprii sau ale unor agenţi economici, utilizând personal bunurile şi serviciile plătite. Este vorba de bani, de produse petroliere, piese de schimb, diverse servicii.

Inculpata Stela Verdâş iniţial a recunoscut că a scos din contul SRL “Surinmih” şi folosit în scop personal 50 mii de lei. Ulterior însă a renunţat la aceste declaraţii.

Martorii audiaţi în procesul de judecată, în fond, au confirmat materialele anchetei. Şi raportul de expertiză grafoscopică stabileşte că cel puţin 44 de ordine de plată nu au fost semnate de către directorul Mihai Zavtur, dar de o altă persoană.

 

S-a folosit de situaţia de serviciu şi de încrederea acordată

Potrivit administraţiei SRL “Surinmih”, prejudiciul cauzat gospodăriei de S.Verdâş ar fi mult mai mare. Dar deoarece partea acuzării nu a prezentat suficiente probe plauzibile care să demonstreze cu certitudine vinovăţia inculpatei, instanţa a considerat dovedită integral numai vina inculpatei în completarea, semnarea şi prezentarea documentelor bancare de transfer a 370 mii 940 lei şi 40 mii 800 lei de pe conturile de decontare ale SRL “Surinmih” pe contul personal al Stelei Verdâş. “Folosindu-se de situaţia de serviciu şi încrederea administraţiei SRL “Surinmih”, de faptul că deseori ştampila societăţii se afla la dânsa, contabila a însuşit ilegal, prin transferuri ilicite din mijloacele SRL “Surinmih” 411 mii 740 lei”, se constată în sentinţa judecăţii.

La stabilirea pedepsei, instanţa a luat în consideraţie faptul că Stela Verdâş este la prima încălcare a legii, are la întreţinere doi copii minori, la locul de domiciliu era caracterizată pozitiv.

Procurorul Ion Bârnaz, care a instrumentat acest caz ne-a relatat că a atacat decizia instanţei la Curtea de Apel, considerând-o prea blândă. Şi inculpata la fel a contestat decizia primei instanţe la Curtea de Apel.

Material realizat în cadrul proiectului "Consolidarea independenţei în mediile de comunicare din Moldova", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

 

Ion Perciun