Bunica Ioana de la Ciulucani şi veșnicia satului

  • 15 Aprilie 2017, 13:20
  • Vizualizări: 1195
Bunica Ioana de la Ciulucani şi veșnicia satului

Activul satului Ciulucani, raionul Teleneşti, a decis să înveşnicească o femeie simplă de la ţară, cu suflet mare, înțeleaptă și respectată de toată lumea - să instaleze în centrul localităţii un basorelief în memoria Ioanei Pălăduță (1879-1961), care pe parcursul a mai bine de jumătate de secol a fost… moașa satului.

 

Despre moșit ca tradiție și moașele empirice        

Voi menţiona în primul rând, că în satele moldoveneşti moaşei i se zicea "bunică".

Ion Corman, profesor-pensionar din localitate este de părere că, dacă veșnicia s-a născut la sat, apoi Bunica Ioana de la Ciulucani, alături de alte moașe din partea locului, a contribuit mult la menținerea vesniciei localității:

”În memoria satului nostru ea a rămas cu numele Bunica Ioana. Dânsa era nu numai moașă, dar și vraciul satului, cunoştea proprietăţile multor ierburi de leac pe care singură le colecta şi le folosea în momentul necesar. După cum am socotit noi, în jumătate de secol, ea a ajutat să vină pe lume cel puțin 400 de copii. Iată de ce ne-am gândit cu tot satul că ar trebui să-i înveșnicim chipul şi fapta în memoria urmaşilor: pe locul unde a  fost casa ei să-i instalăm un basorelief. Compoziția este gata, se află la meșterul Victor Lozan din Cosăuți. O vom instala peste câteva luni", spune Ion Corman.

Ala Sârghi, asistentă socială comunitară la Ciu-lucani ne arată locul unde a fost casa Bunicăi Ioana. Acum aici este locul unde se fac adunările satului. Acolo unde a fost căsuța moaşei se află o scenă deschisă, mai la vale - trei fântâni situate doar la câțiva metri una de alta. Dincolo de fântâni se află parcul, adus în ordine acum doi ani de către săteni în cadrul unei clăci.    

”Moșitul pe meleagurile noastre era un fel de meserie moștenită din generație în generație. Moașa era neapărat o femeie cu suflet mare, înțeleaptă și respectată de toată lumea. Obstretica pe baze științifice a apărut tot în baza experienței moștenite de la un vraci la altul. De regulă, indicațiile moașei erau respectate cu strictețe. Bagajul Bunicăi Ioana consta dintr-un mănunchi de ierburi de leac, un foarfece, un mosorel cu ață albă și un ulcior mare pentru apă. Înțelepciunea presupunea și un comportament anume față de lăuză, care genera optimism și ideea că totul va fi bine. Până la medicina calificată moașa semnifica sprijinul mamei și copilului în cele câteva zile după naștere, ea rămânea în casa lăuzei, ajutând în gospodărie până mama și copilul se întremau. Adică, era o tradiție stabilită de secole”, ne spune asistenta socială.

 Apropo, în cartea ”Realizări ale prefecturii Orhei în perioada 1935-1937 se menționează: “Din cauza că nu sunt lucrători medicali calificați populația este nevoită să recurgă la serviciile moașelor empirice”.

Aceeaşi sursă mai informează: “În 1937, în teritoriul judeţului Orhei s-au născut  11 000 și au murit circa 8000 de persoane". Adică, sporul demografic a fost de circa 3000 de persoane. Dintre cele 8000 persoane decedate doar 3 au murit de cancer… Acum, peste 80 de ani, avem altă medicină, alte probleme de sănătate și alte situaţii demografice...                                       

 

Dacă era nașterea grea - și doctorii o chemau pe Bunica Ioana

Efim Bunduchi a lucrat timp de 40 de ani felcer la Ciu-lucani. Pe Bunica Ioana o ține minte de la vârsta de 10 ani:

”Era anul 1950, când la noi încă nu erau puncte de felceri și moașe. Înţelegând că nașterea fratelui meu va fi una anevoioasă, mama i-a spus tatei: cheam-o pe Buncia Ioana. Ea a venit repede. Era o femeie scundă și îndesată la trup, cu nelipsita ei legăturică de ierburi, cele câteva "instrumente" și ulciorul mare. Primul lucru care l-a făcut a alungat acasă toate femeile măhălii, adunate la noi s-o căineze pe mama. Apoi a făcut o fiertură din ierburile ei şi i-a dat mamei să bea. Fier-tura, se vede, alina durerea, relaxa lăuza, aşa că mama l-a adus pe lume pe fratele meu fără mari probleme. Eu am devenit felcer în 1959 și, până la armată, am lucrat un timp șef al punctului de felceri și moașe la Cozești. Ţin minte că, dacă erau nașteri grele, medicii o chemau în ajutor pe Bunica Ioana. Când m-am întors din armată, Bunica Ioana nu mai era între cei vii”, îşi aminteşte Efim Bunduchi.

 

”Era, de fapt, medicul satului”

Şi Veniamin Cibotaru, în vârstă de 77 de ani, își amintește că, de fapt, Bunica Ioana ținea în sat locul medi-cului de familie:

”Mama noastră  avea mari probleme de sănătate şi a reuşit să înfrunte suferințele anume fiind ajutată de Bunica Ioana. Oricând ar fi fost chemată, pe orice timp, Bunica Ioana venea la bolnavă. Mai întâi pregătea leacurile, apoi stătea lângă mama o zi-două sau chiar mai multe, până când o punea pe picioa-re. Cu excepția fratelui mezin (Andrei Cibotaru, actualul primar de Ciulucani), care s-a născut la spitalul din Bălți, noi, ceilalți am văzut lumina zilei cu ajutorul Bunicii Ioana. Ea nu cerea nimic pentru luc-rul său. La casa unde venea cu moșitul întotdeauna erau pregătite din timp un prosop și un colac special pentru dânsa, aşa era tradiţia”, spune moș Veniamin.    

 

A fost dusă la cimitir pe mâini, doar de femei

Iulia Ivanenco și Iulia Eșanu s-au născut în aceeași zi din vara anului 1942, cu diferență de două ore, tot cu asistenţa Bunicii Ioana. Dumnealor mi-au povestit că, după ce în raion au apărut spitalele și punctele de felceri și moașe, Bunica Ioana era mai puţin solicitată. Dar s-a bucurat până în ultima zi a vieții sale de stima și respectul întregului sat:

”Nu vom uita niciodată  ziua când a fost înmormântată Bunica Ioana. Femeile satului au dus pe rând, pe mâini, sicriul, lucru care nu s-a mai întâmplat în istoria satului. Nu ținem minte ca pe vremea copilăriei noastre să fi murit vreo mamă ori copil la naștere, deşi atunci la Ciulucani se năşteau foarte mulți copii”, ne spune dna Ivanenco.

”Ştiam că ea a mai fost căsătorită la Inești și a purtat numele Enache, prin urmare și acolo a ajutat să vadă lumina zile mulți prunci. Adică de prin 1895 până în 1954 Bunica Ioana a asigurat dăinuirea noastră ca neam. Iată de ce salutăm ideea activului satului de a eterniza chipul şi numele ei în memoria urmaşilor. Bunica Ioana, de fapt, este una din eroinele cele mai neobișnuite ale satului nostru”, afirmă dna Eșanu.

  

Basorelieful va fi dezvelit la vară

Basorelieful, care urmează să fie dezvelit la vară pe locul numit de săteni ”La Bunica Ioana”, a fost cioplit în piatră de Cosăuți de pe un fragment de fotografie şi reprezintă imaginea unei femei în etate, cu privire senină și un prunc în brațe, luminată de razele soarelui, care simbolizează viața. La picioarele ei - atributele nelipsite: foarfecele, mosorelul cu ață albă, ulciorul și ligheanul - toate într-un cadru care reprezintă o cămară dintr-o casă țărănească…

 După cum spune Andrei Cibotaru, primarul localității, comunitatea a  colectat deja peste 9000 de lei din suma necesară de peste 100 000 de lei. Dumnealui este convins că toată suma va fi adunată, concretizând că este deja pregătit un proiect al complexului memorial respectiv.

 

  P.S. Când pregăteam acest articol mi-am amintit că am avut o asemenea moașă și în satul nostru, Ţânţăreni. Se numea Maria Cijevschi. Ea venise la noi cu familia ei de ruși de rit vechi de undeva din Austro-Ungaria la sfârșitul sec. XIX. A  avut un fiu, Matei Cijevschi, mort în 1944 în timpul epidemiei de tifos, adusă de ruși. Maria Cijevschi, moaşa satului nostru, a decedat în 1969, la vârsta de 95 de ani…                   

Ion Cernei