Agricultura, fără locuri şi forţă de muncă

  • 19 Mai 2017, 12:50
  • Vizualizări: 213
Agricultura, fără locuri şi forţă de muncă

În urma exodului continuu al populației, cel mai mult au de suferit sectorul rural și ramura principală a economiei Republicii Moldova, agricultura. O demonstrează datele Biroului Național de Statistică: în 2016 în sectorul agricol activau cu peste 36.000 de persoane mai puțin decât în anul precedent. Multe localități rurale, pe an ce trece, rămân tot mai pustii, dispar activitățile economice și degradează nivelul de trai al cetățenilor.

Oamenii se plâng că nu au unde câștiga un ban la sat, în timp ce mulți agenți economici acuză o insuficiență acută de brațe de muncă, mai ales de cadre calificate.

În imagini:      Zilieri la recoltarea florilor de levănţică pe lanurile gospodăriei conduse de Andrei Gârlea. Foto: CUVÂNTUL

Andrei Gârlea, patronul GŢ "Gârlea Andrei P." Foto CUVÂNTUL

 

 

„Statul a uitat de noi, sătenii...”

Elena Manolache (la solicitarea interlocutoarelor, numele au fost schimbate) are 50 de ani, trăieşte într-un sat mare din raionul Sângerei şi nu ştie să se considere  şomeră sau angajată. La sezon, este solicitată de către unul din liderii agricoli din sat să „robească”, cum spune ea, iar pentru asta este răsplătită cu produse agricole sau servicii prestate cu tehnica gospodăriei. „Am fost alese două femei, care facem treabă bună și avem pe cine lua în ajutor când este mult de lucru. Acum lucrăm la legumărie. Ne trezim la ora patru şi mergem în câmp să culegem recolta şi să o încărcăm într-un camion, ca să ajungă cât mai devreme în piaţă. Nu avem în toată ziua de lucru, dar când avem, e foarte greu pentru doar două persoane”, povestește femeia.

Elena aşteaptă să atingă vârsta de pensionare, în speranţa că măcar aşa va avea un oarecare venit garantat. Dar nu ştie cam ce pensie va primi. Vecina ei, Maria, a ieşit la pensie acum trei ani. La început avea puţin peste 800 de lei. Spune că toată viaţa a lucrat la câmp, mai întâi în colhoz, apoi într-o gospodărie ţărănească. Un timp avea de lucru aproape tot anul. Apoi liderul gospodăriei a cumpărat tehnică mai nouă, mai bună, a renunţat să mai cultive sfeclă de zahăr şi de lucru manual este puţin.

„Noi, cele care lucrăm cu ziua la noua firmă, nu ne socotim şomere. Și apoi, ce folos dacă ne-am socoti? Ca să te înregistrezi la bursa muncii, trebuie să mergi la raion, la peste 40 de kilometri. Ai să primești ajutor de șomaj câteva luni, dar pe urmă tot una în sat nu poți găsi de lucru stabil. Cei tineri pot să urmeze niște cursuri, să-și caute un loc de lucru la oraș, peste hotare, dar noi, cele de 45-57 de ani, nu ne putem permite așa ceva. Aşa că suntem nevoite să ne mulţumim cu ce este. În zilele când n-avem de lucru în asociaţie, ne lucrăm grădinile, mai ţinem o vită ca să facem un ban, creştem legume şi zarzavaturi pentru piaţă…”, își spune păsul Elena Manolache.

 

„Noi suntem ai nimănui – nici șomeri, nici angajați”

Elena este supărată că statul nu-i are în vedere pe miile de săteni care s-au pomenit în situaţia ei. „Pe noi, actualii zilieri, nu ne-a concediat nimeni, ca să putem să ne adresăm măcar o dată la bursa muncii, să ne înregistrăm ca șomeri. Pur și simplu, s-a redus volumul şi, respectiv, numărul locurilor de muncă. Și noi, sătenii, am ajuns ai nimănui. Noi nu suntem nici angajaţi, nici şomeri. Dar eu socot că dacă lucrez trei-cinci luni pe an, pentru această perioadă angajatorul ar trebui să achite pentru mine toate impozitele și taxele care se cuvin. Iar mie să mi se socoată undeva această perioadă, să mi se calculeze ce trebuie să plătesc la fondul de pensii, ca să adun măcar ceva stagiu şi contribuţii pentru pensie. Dar aşa reiese că muncim degeaba, azi îmbogățim pe cineva, iar la bătrânețe o să rămânem pe drumuri. Cred că statul trebuie să aibă grijă şi de noi, zilierii”, este de părere Elena. 

 

Deficit de locuri de muncă și insuficiență de cadre

Andrei Gârlea conduce una din cele mai mari firme agricole din raionul Rezina și regiunea Orhei. Are în gestiune 3800 ha de terenuri, care sunt îngrijite în medie de vreo 60 de lucrători (inclusiv zilierii).

Antreprenorul spune că grâul, orzul, rapița, porumbul, floarea-soarelui sunt cultivate în fond fără munca manuală. Dar la îngrijirea și recoltarea fructelor, florilor de oregano și de levănțică sunt implicaţi şi zilierii.

“Am putea lărgi considerabil suprafețele ocupate cu alte culturi, de exemplu, plantațiile de prun, care asigură o plusvaloare mult mai mare decât cerealierele, dar nu ne permite deficitul acut de brațe de muncă”, spune Andrei Gârlea.

Omul de afaceri are o explicație pentru această problemă paradoxală a sectorului agroindustrial: deficit de locuri de muncă și, totodată, insuficiență de cadre calificate: „Cei de vârstă aptă de muncă și cu o pregătire bună pleacă. Și asta pentru că, în Moldova, oamenii ocupați în agricultură, fie că sunt angajați sau producători particulari, au venituri mult mai mici decât necesitățile lor reale”.

Andrei Gârlea aduce ca exemplu situația întreprinderii sale, pentru a ilustra cum funcționează lucrurile în domeniul agricol în Republica Moldova.

„Anul trecut, de exemplu, pentru noi a fost foarte bun. 90% din producție am reușit s-o vindem la export la prețuri relativ bune, obținând un venit de peste opt milioane de lei, din care cinci milioane le-am achitat statului sub formă de impozite și taxe. Salariul mediu în firma noastră a fost de 4000 de lei. Toţi angajaţii permanenţi au telefoane de serviciu, alimentare gratuită. Specialiştii şi conducătorii de structuri mai au şi automobile de serviciu, în cele trei luni de iarnă când nu activăm primesc un salariu de 3000 de lei. Am fi bucuroși să plătim mai mult, dar nici noi, nici alți producători nu au posibilități reale de a asigura specialiștii, cadrele de conducere cu salarii mai mari de 5000 de lei, iar lucrătorii de rând – de 3000 de lei”, afirmă întreprinzătorul.

 

De ce sunt mici salariile

Andrei Gârlea argumentează, cu cifre, de ce nu poate mări lefurile. „Moldova se află pe o piață comună cu alte țări. Dar condițiile de activitate, cheltuielile de producție diferă foarte mult. În Ucraina, de exemplu, la producția agricolă este fixată o taxă pentru valoarea adăugată de 20% şi agricultorii locali nu o plătesc. La noi TVA este de 8% și noi o achităm. În spațiul european subvențiile pentru producătorii agricoli sunt de la 160 până la 700 de euro la hectar, în funcție de culturi. Producătorii agricoli din Moldova primesc, în medie, la hectar... 8 euro, dar și aceștia, de regulă, ajung doar în unele raioane, unde se fac mai multe investiții în infrastructura postrecoltare și de prelucrare.

Agricultorii de peste hotare pot lua credite cu o dobândă de 1-1,5%, la noi acum dobânda la credite constituie 11%, dar a fost și 15, și 17%. Raportate la veniturile noastre, în Moldova preţurile la tehnică, piese de schimb, carburanți, chimicale sunt mult mai mari decât în țările vecine și cele din Uniunea Europeană. Lista impozitelor și taxelor pe care trebuie să le plătească agricultorul din Republica Moldova este atât de mare, iar legislația din domeniu atât de complicată, încât respectarea ei întocmai este, practic, ireală, lucru care dă mână liberă structurilor de control ale statului să terorizeze permanent cu amenzi solide agenții economici. Pe când colegii din celelalte țări au un impozit unic la hectar, îl achită și își caută liniștiți de treabă, fiind siguri că nimeni nu-i va teroriza cu fel de fel de controale. Doar e știut, controlorii dacă vin trebuie să găsească ceva”, continuă Andrei Gârlea.

 

La mila naturii

Mai există un factor de risc major, ce influențează starea de lucruri în agricultură, respectiv, și remunerarea angajaților din acest domeniu – condițiile climaterice, afirmă fermierul. „În Republica Moldova avem un sol deosebit, dar agricultorii se confruntă și cu riscuri serioase. Dacă nu-i secetă, ne bate grindina, sau înghețurile, inundațiile. Și nu există niște mecanisme viabile, inclusiv în ceea ce privește asigurarea, care ar ajuta agricultorul să depășească cu pierderi minime aceste probleme, un lucru demult pus la punct în UE.

Și încă ceva. La noi nu este protejată proprietatea privată. Firma noastră are un câmp cu levănțică la intrarea în orașul Rezina, de unde au fost furați circa un milion de butași, iar fiecare dintre ei costă cel puțin doi lei. Din cauza că plantația este neuniformă, nu putem utiliza la colectarea florilor combina și apelăm la zilieri, o situație extrem de problematică. Toate încercările noastre de a implica organele statului în tragerea la răspundere a răufăcătorilor n-au dat rezultatele dorite”, povestește Andrei Gârlea.

Potrivit lui, toate acestea contribuie la majorarea cheltuielilor de producție și înregistrarea unor venituri modeste, care nu permit modernizarea şi dezvoltarea întreprinderii, precum și majorarea fondurilor de remunerare a muncii în măsura cuvenită.

 

Cu sau fără zilieri

L-am întrebat pe Andrei Gârlea dacă, în opinia sa, zilierii sunt o soluție pentru agenții economici din agricultură. Dânsul ne-a spus că Asociația "Uniagroprotect", împreună cu Patronatul lucrătorilor din agricultură au elaborat un proiect de lege care prevedea niște relații avantajoase și pentru angajatori, și pentru zilieri, și pentru stat. Și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a venit cu un proiect similar, care, fiind aprobat de Guvern, a ajuns în Parlament, dar nu a trecut, fiind apreciat de experți drept foarte crud și chiar periculos.

“Dacă erau luate în calcul propunerile noastre, consider că demult am fi avut o lege bună în domeniul dat și o mulțime de probleme legate de utilizarea forței de muncă la sate dispăreau de la sine. Din păcate, autoritățile doar mimează consultările cu societatea civilă și cetățenii. Ca rezultat avem ce avem”, a menţionat dl Gârlea.

În opinia lui Andrei Gârlea, procedura actuală de încheiere a contractelor cu zilierii este foarte anevoioasă și ineficientă. Pe de altă parte, această categorie de lucrători, de cele mai multe ori, nu doresc să semneze contracte, pentru că în asemenea caz pierd dreptul la indemnizația de șomaj sau ajutorul social, care de multe ori sunt mai mari decât câștigurile ocazionale.

“Noi le lămurim că pentru plata „în plic” riscăm amenzi usturătoare, că, lucrând oficial, ei adună stagiu şi venituri pentru calcularea pensiei, a concediilor medicale, dar ei răspund că nu sunt siguri că vor ajunge la pensie, iar dacă vor ajunge - se vor descurca, că în Republica Moldova nu-i numaidecât să munceşti ca să ai pensie. Și într-un fel au dreptate. Dar angajatorul ce să facă în această situaţie? Să lase roada să se piardă în câmp ori să încalce legea? Oare nu statul trebuie să reglementeze astfel relaţiile dintre angajator şi angajaţi, încât  pentru ambele părţi respectarea regulilor stabilite să fie avantajoasă?

Uneori mă prind la gândul că o atare situaţie convine autorităţilor noastre: pe de o parte, lumea, lăsată în voia soartei, îşi asigură singură existenţa unde şi cum poate şi nu prea face probleme autorităților la acest capitol; pe de alta - venituri în buget totuna vin, dacă nu de la plăţi legale, atunci de la mulţimea de amenzi care de la an la an devin tot mai multe şi mai grele”, este de părere Andrei Gârlea, fermier şi vicepreşedinte al Patronatului lucrătorilor din agricultură.

 

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2016  în sectorul agrar din R.Moldova au fost angajate circa 382.000 de persoane, care constituie 31,7% din totalul celor plasaţi în câmpul muncii. 48,9% din angajaţii din această ramură primesc salariul în plic, lucrând doar în baza unor înţelegeri verbale, adică fără contracte legale, nu achită impozite şi taxe, inclusiv în Fondul asigurărilor sociale, riscând să rămână în viitor fără pensii. 

În imagini: 1. Întrunire anuală a OT Orhei a FNFM. Un grup de antreprenori din agricultură care îşi desfăşoară activitatea în regiunea Orhei (Andrei Gârlea - al doilea din stânga).
2. Din cauză că de pe acest câmp de levănţică au fost delapidate circa un milion de tufe, GŢ "Gârlea Andrei P." nu poate utiliza combina, recoltarea şi încărcatul roadei efectuându-se manual de către zilieri.
3. Andrei Gârlea: "Cerealierele nu aduc plusvaloare maximă, dar în schimb nu necesită forţă de muncă manuală". 
4. Angajaţi şi patroni în agricultură din raionul Rezina cer autorităţilor să se întoarcă cu faţa la principala ramură a economiei naţionale. 

 

 

 

Tudor Iaşcenco, Elena Roman

 

 

 

 

 

Agricultura 1

Agricultura 1

1

1

2

2

3

3

4

4