Cere socoteala pentru banii publici
Autorităţile publice locale: ce fac şi pentru cine?
Cititorul - Ziarul - Cititorul
Acţiunea cu cel mai mare impact civic
Aleşii locali: cum îşi fac datoria?
Personalităţile meleagului nostru
Prietenii Cuvântului
06 Iun 2011
În vizită la mine acasă
Lung e drumul şi cotit..., dar mergi pe el Drept, ca să nu te clatine îndoielile şi vei ajunge la împlinire... Speranţă! Credinţă! Victorie!
Scriu...
Scriu din Dragoste şi Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa la un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea... Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal. Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa, cum îmi iubesc Mama, Limba şi Vatra srămoşească...
Am fost acasă
Cât de frumos sună această frază pentru mine... Pentru că am fost pe pământul meu, în ţara mea, la căsuţa mea. După şase luni de despărţire părea mai altfel, mai bătrână, mai gârbovită - cu toate că era îngrijită de feciorul Ionică, se observa o mică delăsare. Dar se ţinea bine, toate lucrurile erau la loc, nimic nu fusese atins. Se vede că, totuşi, mă stimează lumea... Şi asta mă bucură. De obicei, îi fură pe acei răi la suflet, necinstiţi, zgârciţi. Eu nu mă număr printre ei, dimpotrivă, dacă e să crezi cuvintelor soţiei, trăiesc mai mult cu grija şi necazurile altora, decât cu ale mele şi pentru alţii mă bag în foc, iar pentru mine aştept pe altcineva să se bage. Dar, ca de obicei, rămân eu ars. Poate şi altruismul meu mă salvează de hoţi ori "teama" de Ionică al meu, care este student la UTM şi am observat, că majoritatea flăcăilor din sat de vârsta lui şi chiar mai mari i se adresează după sfaturi, ajutor chiar şi în problemele legate de neînţelegeri şi judecată. Deci, casa este, casa mă aşteaptă. Şi eu m-am întors acasă... Sosirea mea a coincis cu Marile Sărbători de Sfintele Paşti. Timp frumos, revederi cu rudele, prietenii...
Întâlniri şi impresii
Prima mea vizită a fost, ca de obicei, la redacţia revistei „Literatura şi Arta", unde am înmânat câteva ziare româneşti, care se editează în Canada. Cu părere de rău, redactorul-şef, acad. Nicolae Dabija era plecat la un proces de judecată (luptă şi acum cu neghinele societăţii) şi în acea zi nu ne-am întâlnit, dar am contactat mai târziu, la fel şi cu bunul meu prieten Vasile Şoimaru, care se afla în drum spre Bucureşti.
A doua zi m-am întâlnit cu Ion Cernei, redactor la ziarul independent Cuvântul, prietenul meu încă de pe timpurile fragedei tinereţi a anilor '70. I-am spus ultimele mele noutăţi, alcătuind împreună agenda zilnică a aflării mele în România Mică, pe care lumea o numeşte Republica Moldova. Şi, desigur, următoarea vizită a fost la redacţia Cuvântul-ui (unde am făcut şi poza alăturată), ziar citit cu nesaţ şi de majoritatea românilor basarabeni, stabiliţi după hotarele României Mici. Am discutat prieteneşte cu dl Tudor Iaşcenco, directorul, pe care l-am invitat la Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc din iulie, care va avea loc în Hamilton, Canada.
În drum spre casă n-am putut să ocolim postul de televiziune din Şoldăneşti "Impuls tv", al cărui director este neobositul Victor Sofroni, un om erudit, cu o nedescrisă fantezie, o adevărată enciclopedie, cu un suflet mare şi blajin, care în câteva minute m-a făcut să mă întâlnesc şi cu nepoţelul meu Ion Mârza, procuror în Şoldăneşti, cu care nu visam să mă întâlnesc în acea zi. Dl Victor Sofroni le-a transmis multă sănătate tuturor pământenilor noştri din Canada şi să acceseze site-ul televiziunii din Şoldăneşti wwwImpulstv.com
Una dintre cele mai frumoase întâlniri am avut-o cu prietenii şi colegii din or. Bălţi, despre care am scris în articolul „Oare merită să fie uitaţi?" din aprilie 2011, publicat în "Literatura şi Arta", înmânându-le un mic cadou din partea Asociaţiei Românilor „Câmpul Românesc" din Hamilton - o carte de o mare valoare istorică. Ne-am întâlnit câţiva prieteni la o masă rotundă în incinta Muzeului de Istorie şi Etnografie, amintindu-ne de evenimentele anului 2006, de colegii noştri din echipa revoluţionară de la cursurile de pe lângă Institutul de Educaţie şi Formare Continuă, care şi-au adus contribuţia la eşuarea planului comuniştilor de a întroduce în instituţiile de învăţământ din RM aşa-zisa istorie integrată. De întrodus în şcoli ca obiect de studiu obligator, da, s-a întrodus forţat de către guvernul comunist, însă marea majoritate a profesorilor de istorie au continuat să citească Istoria Românilor, paralel cu Istoria Universală.
Duminica Floriilor la mănăstire
La câteva zile după aceasta, ţineam calea împreună cu Ion Cernei spre Mănăstirea Curchi, jud. Orhei, unde am asistat la serviciul divin din Duminica Floriilor, oficiat de către stareţul mănăstirii, părintele arhimandrit Siluan, după care am avut o mică întâlnire cu Preasfinţia Sa, numit recent în funcţia de protopop de Orhei. Ion Cernei a scris un articol la ziarul nostru, pe care l-aţi citit şi în CUVÂNTUL - "Să fim pentru şcoală model de jertfă şi rugăciune, blândeţe şi dragoste".
La baştina lui Paul Goma
În planul nostru din acea zi era şi vizitarea satului Mana, locul de baştină al multpătimitului, iubitului nostru pământean Paul Goma, care s-a refugiat împreună cu părinţii peste Prut, fugind de hidra comunistă în 1940, dar care n-a scăpat de dânşii nici în România, ca mai apoi să fie expulzat de către regimul comunist ceauşist din ţară. Locuieşte de mult timp la Paris, în Franţa, cu dorul mare faţă de plaiul natal, cu speranţa să-şi revadă satul de baştină...
E un Om mare, un scriitor realist, e părintele Adevărului. Să ne aducem aminte cuvintele marelui poet Mihai Eminescu: „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă şi-a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte." Şi e un paradox: născut în Mana orheiană, cu părinţii originari din Chiştelniţa, situată peste două dealuri de Orhei, dânsul nu se poate întoarce la casa părintească, ridicată de către părinţii săi şi care a servit mulţi ani ca şcoală pentru copiii satului Mana. De ce? Fiindcă nu are cetăţenia RM. Nu e absurd? Le oferim cetăţenie la toţi veneticii, dar unui băştinaş pe care rădăcinile îl trag acasă, nu?!
Credeţi, că Paul Goma e bine cunoscut ca scriitor în România Mică? Ba! I-au fost interzise cărţile. Chiar şi ultimele ediţii sunt scoase din librării, atât în România Mică, cât şi în România Mare. Acei dintre noi, care au citit „Săptămâna Roşie" văd şi simt Adevărul în tot plinul lui. Oare nu e prea mare păcatul ca să ne batem joc de marile personalităţi ale neamului, ca mâine să ne pară rău şi să ne închinăm în faţa lor?...Da, va veni acel timp, când vom lăcrima pentru greşelile noastre de azi. Acest Soljeniţân al României Mari şi Mici nu s-a temut a spune Adevărul întregii lumi, iar acei, care se tem de Adevăr, vor să-l afle cât mai departe, atât pe părintele Adevărului Paul Goma, cât şi pe Adevărul însuşi...Dar adevărul nu-l poţi ascunde...
Cum să nu te doară aceste cuvinte, scrise de Paul Goma în "Jurnal": „...Mi-au venit "informaţii" dinspre Chişinău: nişte „confraţi de peste Ocean" au fost în vizită pe malurile Bâcului "la mai multe instituţii de cultură şi la sedii de decizie politică". Iar pe-acolo m-au vorbit de rău; că neg Holocaustul, că sunt antisemit, xenofob, antirus, antiucrainean (dar s-au păzit să spună că sunt şi anti-român). Şi cerând-somându-i pe guvernamentali să-mi retragă cetăţenia de onoare a Chişinăului (pe care nu mi-au dat-o); să nu-mi acorde cetăţenia moldavă (pe care tot nu mi-au 'rdat-o: trecuseră pe-acolo mai întâi "veteranii" lor, urmaşii politrucilor evrei care semănaseră dezolarea, prin deportări, înfometare, moarte, începând din 28 iunie 1940); să nu mă sărbătorească la 2 octombrie, după cum promiseseră (în afară de modestul colocviu de la Academie, nimic: guvernamentalii dârji, iubitori de cultură cu caractere latine, nu m-au felicitat, nici nu auziseră de mine – dacă nu cunosc buchile "burgheze", româneşti) şi dă-i şi luptă-i, vorba lui Caragiale în varianta maldavineascî."
În ospeţie în satul natal
O mare sărbătoare pentru mine a fost reîntâlnirea cu casa mea părintească din Sărătenii Vechi, pe care am vizitat-o în Duminica Blajinilor, care s-a păstrat până azi aşa, cum o ţin minte, cum era 50 de ani în urmă şi care mi-a trezit frumoase amintiri din anii copilăriei... de pe deluşorul fostelor Sărături din mijlocul satului.
Am vizitat locurile unde-şi află somnul de veci bunicii Iacob şi Alexandra Cazacu, unchii şi nănăşeii Gheorghe şi Lisaveta Porcireanu şi celelalte rude, trecute la cele veşnice, pomenindu-i pe fiecare cu un cuvânt bun şi închinând pomeni pentru odihna sufletelor...
M-am reîntâlnit cu rudele, prietenii... Cu unchiul Ion şi tanti Alexandra Porcireanu, cumătrul Grigore Popovici şi Iacob Paladi, colegul de clasă Gheorghiţă Petică, colegul pedagog Boris Leu-Vasiliev. Domnia sa ne aştepta la o masă plină cu bucate alese, cum numai gospodinele din Sărătenii-Vechi pot găti şi nişte vinişor din poamă aleasă, de pe Dealul Cramei.
La sfârşitul lunii martie în incinta Bibliotecii Naţionale din Chişinău a fost lansat volumul „Stalin mi-a furat copilăria", semnat de dl Boris şi despre care, iarăşi zic, aţi citit în CUVÂNTUL. Din numele Asociaţiei Românilor din Hamilton, Canada l-am invitat şi pe dumnealui la Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc, care are loc în fiecare an în luna iulie. A acceptat cu mare bucurie, că paralel va face o vizită feciorului stabilit împreună cu familia în Kebek, plănuind totodată şi prezentarea cărţii sale în faţa diasporei române din Canada.
Ultimele zile de neuitat
În una din ultimele zile, am avut o reîntâlnire cu prietenul meu, actorul Boris Bechet. La o cafeluţă ne-am amintit de anii copilăriei, petrecute pe frumoasele văi şi coline ale satului de baştină Vadul-Leca, amintiri legate şi de hidrocentrala noastră de pe Răut, care astăzi e pe cale de dispariţie şi ne-am pus scopul să o salvăm cu orice preţ... Boris a fost acel, care pe la mijlocul anilor 70, când era interzisă orice carte din România Mare, îmi aducea pe ascuns cărţi de-ale scriitorilor români ca Sanda Lesnea, Liviu Rebreanu ş.a., numai el ştiind de unde făcea rost de ele...
A sosit şi ziua plecării. M-a întâlnit la Chişinău profesorul, publicistul şi marele luptător al cauzei naţionale, fratele românilor de pretutindeni Vasile Şoimaru, care a dat ocolul lumii, ca sa-şi găsească "fraţii de neam şi de limbă, duşi de destin în toate colţurile pământului". Obtuzitatea oficialilor de la Bucureşti nu l-a împiedicat să-şi împlinească visul: "o călătorie documentară, soldată cu mii de fotografii, dar şi o călătorie iniţiatică, pe urmele sufletului românesc."
M-a petrecut până la aeroport împreună cu fecioraşul meu mai mic Ion, dăruindu-le pământenilor din Canada o desagă plină cu ultima sa cărte „Căderea comuniştilor", câteva cărţi de-ale unui poet român basarabean, pe care l-a descoperit în depărtatul Kazahstan, Simion Plămădeală „Departe-Aproape" şi încă o carte apărută recent „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie", scrisă de George Damian şi Cătălin Florinţiu Vărzaru.
Domnia sa, Vasile Şoimaru, la fel ca şi neobositul academician Nicolae Dabija, sunt aşteptaţi cu mare bucurie de către pământenii noştri la Săptămâna Câmpului Românesc în Canada.
La ora 10.00 urcam treptele avionului, care urma să aterizeze la Kiev, ca de acolo să decolez pe un „Boyng 767" şi, traversând oceanul Atlantic, peste 11 ore să aterizez în Toronto, Canada, de unde vă scriu acum, dragi cititori...
Iacob Cazacu-Istrati, Toronto
blog comments powered by Disqus© 2009 Cuvântul SRL
Developed by Viorel Roman