Cere socoteala pentru banii publici
Autorităţile publice locale: ce fac şi pentru cine?
Cititorul - Ziarul - Cititorul
Acţiunea cu cel mai mare impact civic
Aleşii locali: cum îşi fac datoria?
Personalităţile meleagului nostru
Prietenii Cuvântului
08 Mai 2011
"Eu am lucrat pentru un pământ roditor şi am susţinut omul pământului"
Supranumit de colegii de breaslă „Patriarhul Agriculturii", academician al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova, al Academiei Agricole din Federaţia Rusă, al Academiei Central Europene de Ştiinţe şi Arte, membru de onoare al Academiei Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti" din România, membru de onoare al Academiei Agricole din Ucraina, doctor habilitat, profesor universitar, laureat al Premiului de Stat al R. Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii şi al Premiului „Gheorghe Ionescu-Şiseşti" al Academiei Române, cavaler al Ordinului Republicii şi multor altor distincţii guvernamentale, şef al Laboratorului „Agrofitocenoze furajere" al Institutului de Microbiologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, fondatorul şcolii ştiinţifice în domeniul biologiei şi agrotehniei plantelor furajere şi programării recoltelor, Mihail Lupaşcu s-a născut pe 27 august 1928 în comuna Cuizăuca, judeţul Orhei.
A făcut studii primare la şcoala din sat pe timpul când administraţia era cea românească. A continuat să înveţe, în perioada sovietică, la Şcoala Agricolă din Cucuruzeni (1945-1948), după care este înscris la Institutul Agricol din Chişinău. A deţinut funcţii înalte în conducerea statului, aflându-se pe postul de Preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM, ministru al Agriculturii, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe ş.a. După proclamarea independenţei Moldovei a fost ales deputat în Parlamentul R. Moldova.
1. Dle Mihail Lupaşcu! Ce subînţelegeţi prin noţiunea „acasă"?
- Eu vreau să vă spun că m-am născut în satul Cuizăuca, raionul Rezina, pe atunci judeţul Orhei. Acolo mi-am petrecut copilăria şi desigur această casă îmi este cea mai scumpă. Mai departe, casă pentru mine a fost şi la Bălţi, unde am lucrat 17 ani la Institutul de Cercetări Ştiinţifice. Acasă este şi unde mă găsesc acuma, la Chişinău. Cu mare regret, acum mulţi au uitat de casă, mai ales cei care pleacă peste hotare. E o tragedie naţională a noastră.
2. Cine V-a predat primele lecţii de viaţă, care V-au marcat caracterul şi viitorul?
- Eu am avut noroc de părinţii mei care au fost feciori ai pământului. Tata era mai sever. De el aveam frică. Am fost 6 copii la început, pe urmă am rămas trei. Eu eram cel mai mare şi toată responsabilitatea era pe mine. Pentru că eram mic de statură, toţi îmi ziceau „Milică". Dar nu creşteam pentru că greutăţile erau mari. Am avut noroc şi de bunicii mei, ţărani din talpă şi ei, buni gospodari. Mai mult trăiam la bunei şi de acolo luam tot ce-i mai bun pentru un ţăran.
3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dvs., locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?
- Au fost fii de oameni gospodari şi părinţii, şi buneii. Tata se numea Feodosie (al lui Nichifor) Lupaşcu. Mama - Eudochia (lui Ilarion) Duca. Majoritatea în Cuizăuca o alcătuiau cei cu numele de familie Duca, ei erau temelia satului. Satul nostru este unul cu tradiţii frumoase şi oameni muncitori. Şi părinţii, şi bunicii au transmis aceste tradiţii din tată în fiu. Au avut grijă să nu se piardă. Sora mea nu a avut norocul să înveţe, a rămas în sat şi a crescut 7 copii, care tot în sat au rămas. Aşa era tradiţia noastră, să nu ne rupem de sat.
4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?
- Eu niciodată nu am rupt legătura cu satul. De câteva ori pe an mă duceam la Cuizăuca. Acolo am rude, prieteni. Casa părintească era simplă ca la fiecare ţăran. Şi acum când merg în sat numaidecât merg şi la casa părintească, unde trăieşte un nepot.
5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştina Dvs. în ultimele decenii?
- Înainte satul era mai înfloritor, chiar dacă spunem că socialismul a fost un lucru rău. Au fost şi lucruri bune. Era şi casă de cultură, şi şcoală, şi drumuri asfaltate. Dar în ultimii ani, cu mare regret, ca şi în toată republica, Cuizăuca degradează. Nu se mai construieşte aproape nimic. Oamenii au început să plece, multe case sunt pustii, copiii sunt lăsaţi pe la bunici.
6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit în istoria localităţii natale unele personalităţi din partea locului, cine credeţi că ar merita această onoare?
- Mi-i greu să dau acuma nume. Dar au fost patrioţi ai neamului, împuşcaţi de ruşi pentru că nu erau de acord cu regimul sovietic. A fost un director de şcoală, Petru Buruiană, care m-a învăţat şi pe mine. El a făcut multe lucruri bune pentru sat. Dar în 1940, când au venit ruşii, s-a refugiat în România.
7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi?
- Dacă nu eram activist, nu ajungeam unde am ajuns. Toată viaţa am învăţat foarte bine. Şi la şcoală, şi la universitate am avut noroc de profesori tare buni, care m-au îndrumat. Eram băiat activ şi îmi plăcea cartea. Am avut mereu o memorie bună, dar eram şi şotios.
8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dvs.?
- Mie îmi plac oamenii muncitori, nu din cei care fac vorbă mai mult, oamenii cinstiţi, modeşti, patrioţi, oamenii „cu scaun la cap", cum spunem noi.
9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider?
- Într-un fel da. Pentru că atunci când am învăţat la Cucuruzeni eram şeful grupei, la institut la fel am fost şef de curs şi asta mă făcea să fiu mai disciplinat, să fiu exemplu pentru alţii.
10. Cine şi când V-a ajutat să dezvoltaţi aceste calităţi?
- La început părinţii, buneii, învăţătorii de la şcoală, Petru Buruiană, pe urmă, la Chişinău - Nicolae Lupan, fratele scriitorului Andrei Lupan şi mulţi alţi profesori, savanţi care m-au îndrumat.
11. Cum şi de ce aţi preferat ştiinţa?
- M-am născut cu un destin de copil de la ţară. Cu greutăţile m-am obişnuit de mic. Povara pământului, a animalelor a fost copilăria mea. Domeniu căruia i-am consacrat întreaga viaţă. Ştiam toate muncile agricole de mic copil, de la cinci ani mergeam cu ai mei la prăşit, la cosit, cu vacile la păscut. Pentru că învăţam foarte bine, după clasele primare, învăţătorul i-a chemat pe părinţi şi le-a spus să mă dea la şcoală mai departe. Îmi plăcea să învăţ. Am avut numai note mari. Eram eminent.
12. Cu ce lucruri se mândreşte savantul mihail Lupaşcu?
- În mod special mă mândresc cu aceea că toată viaţa mea am lucrat şi am studiat culturile furajere. Eu am fost cel care a introdus la noi în Moldova prima dată lucerna, pe care o consider hrana de bază pentru bovine. Am scris 300 de lucrări ştiinţifice, dintre care 23 de monografii în care am descris diferite procese agricole, studiul de cultivare a plantelor, de îngrijire a lor, etc.
13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, istoriei R. Moldova. Cine credeţi că ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?
- În primul rând, referitor la problema limbii: limba este baza, fundamentul oricărui neam, cum a spus şi Ion Druţă. Eu nu ştiam deloc limba rusă când am fost trimis la Institut să învăţ şi am fost nevoit să o însuşesc, pentru că nu ni se preda în limba maternă.
Dar anume istoricii ar trebui să spună ce statut are limba noastră, cea vorbită de strămoşii şi părinţii noştri. Limba moldovenească e aceeaşi limbă română, numai că mai stâlcită un pic, pentru că nu am perfecţionat-o, cum au făcut românii de peste Prut şi aceasta este tragedia cea mai mare a noastră.
14. Care sunt principiile de viaţă ale lui Mihail Lupaşcu, peste care nu se poate trece în nici un caz?
- Principiul cel mai important este munca. Pe copiii şi nepoţii mei i-am învăţat că munca este cea mai principală şi numai prin muncă poţi obţine tot, dar neapărat trebuie să fii om cinstit. Şi neamul adunat grămăjoară este un principiu pe care nu îl încalc niciodată. Îl las moştenire, ca o livadă de meri roditoare sau ca un câmp de porumb în floare. Să fie model şi pentru alţii.
15. Colegii, prietenii, V-au trădat vreodată?
- Nu.
16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să vă amintiţi?
- Da, am avut, când lucram la Institut, când am fost ministru şi a venit un călău din Rusia, Smirnov, trimis în anii 1980 cu misiuni speciale în Moldova, care a venit cu scopul de a distruge naţiunea şi ce aveam noi mai scump, valorile noastre, personalităţile. M-a catalogat drept „naţionalist" şi a făcut tot posibilul să mă destituie din funcţia de ministru. Îi era teamă de moldoveni. Ruşilor nu le era convenabil ca moldovenii să fie miniştri, savanţi, conducători. După ei, moldovenii trebuiau să fie cei care să tragă sapa. Şi călăul de Smirnov avea scopul de a mă distruge şi pe mine, chiar dacă nu m-a văzut niciodată. Făcea tot felul de comisii, care să-mi găsească pretexte pentru a mă da jos din funcţie.
Dar câte nu se întâmplă în viaţă...
17. Aţi făcut în viaţă şi politică?
- Nu. Nu mi-a plăcut să fac niciodată politică. Dar am fost mereu un patriot al ţării şi mă mândresc cu acest lucru. Ziceam într-un interviu că eu am lucrat toată viaţa pentru un pământ roditor şi am susţinut omul pământului.
18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica noastră din ultimul deceniu?
- În primul rând, nu-mi place că se face prea multă pălăvrăjeală, vorbe deşarte şi promisiuni şi nu mai duc nimic la capăt. Se fac a uita ce au promis cu o zi înainte. Se gândesc doar la posturi, dar nu se gândesc dacă vor putea face faţă responsabilităţilor, dacă au calităţile necesare pentru posturile de conducere pentru care se bat. Toţi vor să fie oameni mari şi se mănâncă între ei.
Deşi s-a reuşit, totuşi, câte ceva.
19. De mai multe decenii locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai „acasă": acolo sau în satul de baştină?
- Nu pot face o diferenţă, dar oricum, în Chişinău sunt deja de 60 de ani, aici e cuibul meu, dar şi la Cuizăuca mă duc acasă, la casa părintească, unde mă aşteaptă nepoţii, strănepoţii.
20. Ce Vă mai leagă de satul natal?
- Vorba poetului „Va veni o primăvară, cum a venit şi în trecut şi ne rămân toate în ţară, în satu-n care m-am născut şi primii ani i-am petrecut. Acolo eu să mor aş vrea, acolo vreau eu să trăiesc". De satul de baştină te leagă toate pentru că de acolo pornesc toate. Acolo creşti şi înveţi să trăieşti.
21. Printre prietenii de familie sunt şi consăteni?
- În Cuizăuca mi-au rămas verişori, nepoţi, care trăiesc în sat şi lucrează, dar prieteniile mai durabile, de familie, de care m-am ataşat, le-am făcut deja aici, în Chişinău. Sunt prieteni cu care am păstrat mereu legătura încă de la Institut, din vremea studenţiei noastre şi mai târziu am prietenit deja cu familiile.
22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Lupaşcu?
- Cu soţia, Zinulea, am făcut cunoştinţă la şcoala agricolă din Cucuruzeni. Ea avea 17 ani, eu 18 când ne-am împrietenit. Cea pe care am remarcat-o imediat din mulţimea de domnişoare era o fată gingaşă, simpatică. Am prietenit acolo doi ani, după care eu am venit la institut, la Chişinău şi purtam cu ea corespondenţă. După ce a absolvit şi ea şcoala agricolă, pentru că era o elevă foarte bună, au trimis-o să înveţe la Moscova. Niciun moment nu am întrerupt corespondenţa, deşi ne vedeam foarte rar, de două ori pe an, în vacanţe. Ea e de baştină tot dintr-un sat din raionul Rezina. Am corespondat cinci ani. În 1953 ne-am căsătorit şi de 58 de ani suntem împreună. Am sărbătorit şi nunta de aur.
23. În ce domenii activează membrii familiei Dvs.?
- Soţia a activat în domeniul microbiologiei, fiica a lucrat tot în domeniul biologiei şi psihologiei, este doctor în ştiinţe. Feciorul este arhitect şi şef de catedră la Universitatea Tehnică.
24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?
- Acum citesc foarte mult, în special studiez localităţile Moldovei, o serie de volume din colecţia „Basarabia necunoscută", citesc versuri scrise de autorii noştri.
25. Cine-i omul care credeţi că Vă cunoaşte cel mai bine?
- Cred că soţia.
26. În casa familiei Lupaşcu care bucate şi băuturi sunt cele preferate?
- Soţia mea este o gospodină extraordinară, la fel ca şi mămica ei, de la care dânsa a învăţat multe. Numaidecât găteşte sărmăluţe, mămăligă cu jumere şi brânză de oi, răcituri şi altele.
27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dvs.
- Momente importante au fost când, de exemplu, mă numeau într-un post nou, cum a fost director al Institutului şi Asociaţiei Ştiinţifice din Bălţi, ministru al Agriculturii. Eu nu tindeam la posturi, pe mine mă înaintau. Mereu mă întrebam dacă voi putea face faţă, dacă mă voi isprăvi.
Apoi, a mai fost un moment când am susţinut teza de doctor în ştiinţe la Moscova.
28. Câţi ani, în opinia Dvs., i-ar trebui R. Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?
- Susţinere avem şi încrederea UE la fel, dar trebuie să ştim să folosim raţional creditele oferite. Depinde de noi, de cum vom reuşi să îmbunătăţim reformele, să alegem preşedintele ţării.
29. Una din problemele cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real credeţi că poate fi acest obiectiv?
- Sperăm, pentru că trebuie să se rezolve. E o rană a ţării noastre şi ea s-a făcut tot de sus, de la Moscova. Ruşii simţeau că noi mai devreme sau mai târziu ne vom apropia de România, de Europa şi tot ce construiau era dincolo de Nistru. Chiar şi uzina metalurgică de la Râbniţa nu acolo trebuia construită, pe acel pământ cu cernoziom, roditor, dar pe malul drept al Nistrului, că în Rezina erau şi braţe de muncă mai multe decât în Râbniţa.
30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL-ui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor noştri din regiunea Orhei?
- Când am plecat din sat mi-am propus să ajut oamenii din satul meu şi într-o mare măsură m-am ţinut de cuvânt. Întotdeauna asiguram satul şi raionul cu seminţe de calitate înaltă pentru semănat. Împreună cu rudele am făcut o răstignire acolo, la „Trei Izvoare", pe care le-am şi amenajat. De aceea, le-aş spune să nu uite niciodată de sat, indiferent unde se află şi ce funcţii ocupă.
Tudor Iaşcenco
blog comments powered by Disqus© 2009 Cuvântul SRL
Developed by Viorel Roman