Cere socoteala pentru banii publici
Autorităţile publice locale: ce fac şi pentru cine?
Cititorul - Ziarul - Cititorul
Acţiunea cu cel mai mare impact civic
Aleşii locali: cum îşi fac datoria?
Personalităţile meleagului nostru
Prietenii Cuvântului
15 Apr 2011
Consultări publice pe marginea Proiectului Strategiei Naţionale de Descentralizare
În perioada 4-15 aprilie 2011, Cancelaria de Stat organizează prima rundă de consultări publice pe marginea proiectului Strategiei Naţionale de Descentralizare în 10 localităţi din Republica Moldova. La consultările organizate luni la Orhei au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice raionale din Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti, primari, reprezentanţii în teritoriu ai Cancelariei de Stat.
Potrivit dumnealor, procesul va începe prin crearea unui nomenclator de competenţe şi responsabilităţi ale autorităţilor publice locale, apoi va fi evaluat necesarul de resurse financiare pentru executarea competenţelor. Mai apoi Guvernul va propune o nouă alocare de responsabilităţi între autorităţile publice de diferite niveluri.
Scopul consultărilor publice este de a informa publicul larg despre reforma care are menirea să consolideze autonomia locală şi de a consulta opinia publică în vederea îmbunătăţirii documentului final al Strategiei, care va reprezenta o viziune consolidată, de consens a autorităţilor guvernamentale, neguvernamentale şi a tuturor membrilor societăţii. Esenţa Strategiei a fost prezentată de Victoria Cujbă, şefa Direcţiei Politici de Descentralizare, Maria Şendilă, reprezentantă a Ministerului de Finanţe, Adrian Ionescu, expert internaţional. Strategia stabileşte 7 domenii de intervenţii: descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, descentralizarea patrimonială, dezvoltarea locală, capacitatea administrativă, capacitatea instituţională, democraţie, etică, drepturile omului şi egalitate de gen. Strategia urmează a fi implementată în 2 etape: etapa I - perioadă în care se planifică elaborarea şi aprobarea acţiunilor concrete pentru derularea eficientă a procesului de descentralizare şi atingerea obiectivelor propuse în Strategie. Cea de-a doua etapă prevede implementarea acţiunilor sectoriale.
Preşedinţii raioanelor Orhei şi Teleneşti Andrei Globa şi respectiv Boris Burcă, primarii mai multor localităţi din teritoriu au criticat dur antireforma administrativ-teritorială din 2003, venind cu diverse propuneri menite să sporească eficienţa activităţii autorităţilor publice locale.
Majoritatea celor prezenţi au susţinut Strategia de Dezvoltare, propunând Guvernului să urgenteze implementarea ei.
blog comments powered by Disqus© 2009 Cuvântul SRL
Developed by Viorel Roman





