Cere socoteala pentru banii publici
Autorităţile publice locale: ce fac şi pentru cine?
Cititorul - Ziarul - Cititorul
Acţiunea cu cel mai mare impact civic
Aleşii locali: cum îşi fac datoria?
Personalităţile meleagului nostru
Prietenii Cuvântului
31 Dec 2010
"În 1963 am creat organizaţia "Moldova liberă", dezbăteam problemele de limbă..."
Doctorul în ştiinţe istorice, profesorul universitar, omul de teatru şi de litere Teo-Teodor Marşalcovschi este o personalitate deosebită: din aviaţie trece în învăţământ, apoi fondează un teatru la Bălţi, scrie versuri, piese, continuă să predea în învăţământul superior şi nu abandonează domeniul cercetărilor ştiinţifice. S-a născut în aprilie 1938 în s. Dobruşa, comuna Negureni, jud. Orhei, România. A absolvit şcoala pedagogică din Soroca, şcoala profesională militară de aviaţie, Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de istorie-studii finalizate în 1966. După ce a lucrat inspector Direcţia Şcoli Superioare a Ministerului Învăţământului din RSSM, apoi – asistent, lector la Institutul Pedagogic de Stat „A. Russo", director (fondator) al Teatrului Moldovenesc muzical-dramatic „V. Alecsandri" (la moment: Teatrul Naţional „V. Alecsandri"), lector, lector superior, docent, profesor la Universitatea de Stat „A.Russo" din Bălţi.
Eminent al Forţelor militare de aviaţie din URSS, membru de onoare al Asociaţiei ştiinţifice a tuturor instituţiilor de învăţământ superior din Armenia.
Hobby: şah, pian, versuri, piese, publicistică.
1. Stimate dle Marşalcovschi! Ce subînţelegeţi prin noţiunea acasă?
- Se pare că este o noţiune fugitivă, ca în impresionism. La început include numai mama. Apoi urmează casa părintească, satul. După ce ieşi din baştina natală devine mai complexă prin aderenţa la limbă, istorie şi civilizaţie naţională. Să presupunem că am revenit dintr-o călătorie astronautică. În cazul dat acasă ar însemna planeta albastră, pe care locuim. Dar de fiecare dată bazicul noţiunii o constituie casa părintească.
2. Cine v-a predat primele lecţii, care v-au marcat caracterul şi viitorul?
- Mama mea' Alexandra. La un moment se include tatăl meu Iacob. Atunci când ni s-au luat cu forţa patru hectare de ţarină (două loturi şi un sector) în kolhoz, tata zise: „Aici viitor nu mai există. Din „trudozile" nu poţi supravieţui. Trebuie să faci carte".
3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dvs,, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?
- Mama provine din răzeşi (s. Zăicani, cu o biserică în vale, situată în locul unde coteşte şoseaua spre Teleneşti). Bunelul Vasile, fiul lui Vasile Zapiatnic a participat la operaţiile primului război mondial, ajungând şi în „plenul austriac". Mâca Liza Vârlan-Zapiatnic vine din Mihălaşa, sat răzeşesc – în acest sat am rude, dar nu le cunosc. Bunelul Vasile este înmormântat în cimitirul Zăicani, bunica Liza – în cel de la Sărăteni.
Pe linia tatei provenenţa e polono-română. Un document din 1862 atestă demersul unui funcţionar public, V.K.Osinsky privind menţionarea pisarilor Marşalcovschi (plasa Samaşcani) şi Golincovici (plasa Căzăneşti) pentru sârguinţă. Comitetul de Statistică din Basarabia le eliberează Foi de laudă şi câte 10 ruble în argint (Arh.Naţ. a RM, fd.151, dos.106). Bunelul Fănache s-a căsătorit cu Frăsâna Untură, răzeşă din Cotiujeni. În 1914 se strămută din Chirileuca, Floreşti în Dobruşa, comuna Negureni. În cimitirul sătucului sunt înmormântaţi: străbunelul Ştefan, bunelul Fănache, mâca Frăsâna şi părinţii mei.
Tata a lucrat învăţător la Nucăreni, Chersac, Negureni şi Dobruşa.
4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?
- Semănătoarea vopsită în verde, brişca construită de tata, ambele ulterior luate cu forţa în kolhoz, beciul plin întotdeauna cu produse alimentare, stativele dăruite de bunici, la care mama ţesea pânze, rumbe şi ţoluri.
5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?
- Schimbări?! Au fost scoase toate viile din jurul sătucului. Sătucul a rămas fără locuitori.
Gârla copilăriei, cu apă limpede în galbenă a secat, fiindcă târşiţeienii au ridicat un baraj. Tot ce era viu din albia râuleţului Dobruşa a dispărut, zona a secat. Păcat!!! Râuleţul a fost un afluent fidel din stânga al Răutului.
6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit careva personalităţi din locurile natale, cine ar merita această onoare?
- Ţăranul cu mâinile crăpate. În Republica Moldova nu există nici un monument al acestui personaj. Loc ideal de plasare ar fi bifurcarea Sorocii.
7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi?
- Prin anii patruzeci-cincizeci ai secolului al XX-lea nu eram implicaţi în activităţi obşteşti - au fost timpuri prea grele.
În timpul serviciului militar am montat două coruri: primul în Râlsk, regiunea Kursk, Rusia şi al doilea în Oziornoie, regiunea Jitomir, Ucraina (acesta a ocupat locul II între 18 colective ucrainene). Universitatea de Stat din Chişinău (acum USM) mă evidenţiază: prim-vicepreşedinte al sindicatelor universitare, preşedinte al Asociaţiei ştiinţifice a studenţilor universităţii (până la mine şi după, această funcţie era ocupată numai de lectori).
8. Ce Vă mai leagă de satul natal?
- Casa părintească vândută, colacul fântânii din vale şi cimitirul veşnic trist.
9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dvs.?
- Curat la mâini, cinstit, investit cu aptitudini profesionale şi, nu în ultima instanţă, priceput în arte (literatură, teatru, muzică, pictură, arhitectură, sculptură etc.).
10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider?
- În genere nu, doar la nevoie.
11. Cine şi când V-a ajutat să vă dezvoltaţi aceste calităţi?
- Situaţiile concrete, necesitatea stringentă. Interesul meu ţine de domeniul cercetării.
12. Aţi început activitatea în calitate de învăţător, aţi cunoscut apoi în de aproape şi o specialitate militară. Cum şi de ce aţi devenit istoric?
- În august-noiembrie 1958 am ocupat funcţia de învăţător la Şcoala de şapte clase din Negureni, după ce absolvisem Şcoala pedagogică. Urmă serviciul militar în aviaţie. Am absolvit Şcoala profesională de radiotehnică cu brio, devenind instructor la o Şcoală similară din Jitomir şi în regimentul aviatic de bombardament strategic cu rază mare de acţiune – aparate de zbor Tupolev-16 sps.
În 1961 depun actele pentru concurs la Facultatea Pedologie şi Biologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Acolo am întâlnit colegi de la Şcoala pedagogică, care m-au convins că Facultatea de Istorie e mai de perspectivă. Am procedat la fel şi nu regret. Aici am fost audient al profesorilor de mare calitate: acad. Iachim Grosul, acad. Ilia Budak, prof. univ. Rudolf Enghelgsrd, prof. univ. Mihail Muntean, conf. univ. Vladimir Potlog, conf. univ. Constantin Drahenberg, conf. univ. Lev Kaţ-Cezza, lector univ. Iosif Şlaien ş.a. Prof. univ. Mihail Muntean din anul doi mă face să cercetez actele medievale din arhivele statului. În colaborare cu acest savant la anul IV public prima lucrare ştiinţifică despre ruptaşi, dânsul a coordonat teza mea de licenţă (anul V) şi teza de doctorat despre răzeşi – o temă controversată şi mereu ocolită de specialişti.
13. Cu ce lucruri se mândreşte în mod aparte istoricul Teo-Teodor Marşalcovschi?
- Elaborări ştiinţifice în domeniul obştii devălmaşe (răzeşeşti), peste 100 de lucrări, inclusiv două studii monografice. Fondator al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" din Bălţi (primul director) cu celebrii actori Mihai Volontir, Mihai Ciobanu, Pelagheia Potângă, Vasile Tăbârţă ş.a. Printre actori se aflau şi pământeni: Mariana Muradu din Ineşti şi Mihai Grecu din Ciocâlteni, Iulia Şumanschi din Teleneşti.
14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, istoriei R. Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?
- Prea mult operăm cu termenul „limba oficială". Normal ar fi să spunem lucrurilor pe nume – limba română, pentru că acesta este purul adevăr ştiinţific. Cât priveşte Istoria R. Moldova, trebuie să ţinem cont de ideea că o aşa disciplină, să zicem şcolară, nu poate exista din simplul motiv că ea începe din 1940 sau, cel mult, din 1924 şi exclude mileniile anterioare. Corect e Istoria Românilor, adică a populaţiei titulare din RM, cu aplicarea elementelor istoriei etniilor conlocuitoare.
Aceste două chestiuni nu pot fi scoase la referendum. Deciziile finale aparţin exclusiv specialiştilor în materie de limbă şi istorie. La noi, însă, din păcate, de aceste lucruri se ocupă politicienii.
15. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Teo-Teodor Marşalcovschi, peste care nu se poate trece în nici un caz?
- E o întrebare ce ţine de morală în genere. În această privinţă neamul nostru a elaborat foarte multe. E altceva că străinii s-au străduit din răsputeri să ne deruteze de la ceea ce s-a acumulat. Vorba e de a munci insistent, de a-ţi cunoaşte limba, istoria, valorile naţionale, de stima reciprocă, bunul simţ, dragoste faţă de ţară şi neam. Fiecare din noi cunoaşte excelent care sunt principiile de viaţă. Rămâne să le respectăm.
16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?
- Mai puţini m-au trădat, majoritatea însă rămân fideli relaţiilor controlate de timp.
17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu vă place să vă amintiţi?
- Viaţă fără ratări nu există. Este o axiomă. De aceea fiecare om este obligat să-şi revadă insuccesele, cu efectul ieşirii din impas. Aici fiecare din noi trebuie să fie priceput.
18. Aţi făcut în viaţă şi politică?
- Am participat în viaţa politică. Fiind student al Universităţii din Chişinău, împreună cu Andrei Crijanovschi şi încă 15 tineri am creat o organizaţie ilegală, "Moldova liberă". A existat din 23 martie 1963 până în octombrie 1964. Era un protest împotriva nedreptăţilor care apăsau asupra băştinaşilor, ne exprimam împotriva tentativei de a strămuta monumentul lui Ştefan cel Mare în scuarul de lângă cinematograful „Chişinău" (azi Uniunea Cineaştilor) etc. Depuneam flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi la bustul lui Eminescu din Aleea Clasicilor, tipăream foi volante... În dezbatere se luau problemele de limbă. În toamna anului 1964 da-se de urmele noastre securitatea, dar organizaţia era deja desfiinţată. Mai încoace, am fost membru al Consiliului Naţional al Congresului Intelectualităţii/Congresului Democrat Unit/Partidului Forţelor Democratice şi lider în municipiul Bălţi.
19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu?
- Admir Decretul semnat de Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al Republicii Moldova, privind declararea Zilei de ocupaţie (28 iunie 1940) şi condamnarea crimelor sovietice faţă de neamul meu. Nu-mi place aflarea la putere a comuniştilor lui Voronin. Mă bucură nespus de mult că raionul Teleneşti votează pentru democraţi(!!!).
20. Dacă Cel de Sus V-ar da ipotetica şansă să trăiţi din nou, atunci care ar fi cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră?
- Fiecare om trebuie să facă fapte pe măsură pe tot parcursul vieţii reale. Ei, să ne imaginăm: aşi reduce zigzagurile iraţionale din viaţă, aşi deschide încă un Teatru Naţional, aşi publica toate manuscrisele (Istoria Românilor, Teatrul Universal, Dramaturgia Universală în trei volume, Cultura şi Arta Clasică Antică: Grecia şi Roma, Cultura şi Arta Universală).
21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni?
- Din păcate, aici sunt sărac. De pe cele două maluri ale pârăului Dobruşa şi cele două rânduri de case ale sătucului Dobruşa au obţinut diplomă de licenţă fratele meu Duţa (biologie şi chimie, decedat în 1967 în urma unei avarii), Lidia Chiricencă (licenţiată în medicină, infecţionistă în Nisporeni) şi eu (licenţiat în istorie , doctor în ştiinţe şi audient în laboratorul Teatrului de Artă din Moscova).
22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Marşalcovschi?
- Sentimentul afecţiunii şi coincidenţa intereselor. Din păcate, soţia mea, Ecaterina, filolog rafinat a decedat de o leucemie crudă.
23. În ce domeniu activează fiul Dvs.?
- Sergiu este licenţiat în psihologie. La moment nu activează din motive obiective.
24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?
- În genere, pentru un intelectual angajat timpul liber este o categorie abstractă. Pe măsura scurgerii lui devine tot mai deficitar. De aceea devine insistent un intermediar dintre mine şi calculator...
25. Cine-i omul care, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine?
- Omul?... Studenţii mei! Sunt mulţi şi capabili - cu unele excepţii.
26. În casa familiei Marşalcovschi care bucate şi băuturi sunt cele preferate?
- O întrebare mult incomodă! Oricum: ciorba cu borş de casă, tocana, cârnaţii de casă, plăcintele „rufoase", cighirii, apa minerală. Ei, şi restul ce mai cade.
27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dvs. teatrală.
- Am fost numit director al Teatrului Naţional „V.Alecsandri" în curs de instituire. Contactul cu artele schimbă omul în mare măsură. La viaţa obişnuită este ataşată viaţa artistică. Ceva fantastic! Trupa a montat spectacolul Esop de Figeiredo. În rolurile titulare erau angajaţi Mihai Volontir (Esop), Pelaghia Potângă (Anca), Mihai Gârnu (Xantos), Lidia Noroc-Pânzaru (Meli), Vasile Tăbârţă (Agnostos). Observaţi: actori extrem de talentaţi. Maestrul Anatol Pânzaru, regizor-şef al teatrului, pune accent în spectacol pe tragic şi substituie tragicomicul operei dramatice. Am hotărât să facem premiera la ţară. Toţi eram alarmaţi ca nu cumva spectatorii de la ţară să iasă din canonul conceptului regizoral. La un moment propun o soluţie: să ies în faţa spectatorilor cu unele explicaţii, ceea ce în teatrul contemporan nu se mai întâmplă.
Totuşi, varianta propusă a fost acceptată. Zic: stimaţi spectatori, vă propunem o premieră a trupei bălţene. Avem o singură rugăminte: să aveţi în vedere că spectacolul reprezintă o adevărată tragedie a unui sclav din Grecia antică. Vă rugăm să trăiţi toate scenele împreună cu actorii teatrului.
A fost o premieră clasică. Aplauze la locul potrivit. Aşa suntem noi, băştinaşii acestor locuri!
Câteva cuvinte despre celebrul actor Vasile Tăbârţă (decedat în ianuarie 2004). Toată familia mea pleacă în ospeţie la Zăicani, Râşcani. Vine să ne vadă tanti Oliţa. Observ că are o mică taină cu mama-soacră. Aflu că dânsa are un băiat, care a fost exmatriculat de la actorie pentru ceva neiesenţial (o frază „naţionalistă"). Şi tanti Oliţa dorea să-l ajute să se aranjeze în teatru. Zic că problema poate fi reglată mâine, duminică, la pescuit (aflasem că Vasile era un pescar realizat). Cum era normal, dânsul veni mai devreme. Mi-a plăcut şi-l invit pentru marţi la teatru. L-am pus pe scenă în faţa Consiliului artistic. Primul care l-a apreciat a fost Mihai Volontir.
Curiozitatea însă a urmat. Vasile Tăbârţă joacă primul rol al unui personaj din Esop care nu are text, pe Agnostos. Rol complicat, dar realizat talentat. De aici porneşte cariera acestui actor de teatru şi cinema.
28. Câţi ani, în opinia Dvs., i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?
- Formal vre-o 5-7 ani. E mai greu de refăcut conştiinţa băştinaşilor, care a fost scenarizată special să-i fie oportună propriului destin.
29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dvs., este acest obiectiv?
- Aici e un drum lung şi anevoios. Putem aştepta conservarea acestui nor pe o durată de timp lungă, fiindcă domină interesele geopolitice ale Rusiei, deloc favorabile Republicii Moldova.
30. Ce aţi mai dori să spuneţi neapărat, prin intermediul Cuvântul-ui, consătenilor, dar şi tuturor cititorilor din regiunea Orhei?
- Nicicând să nu uităm că suntem orheieni! Orheiul este un oraş foarte vechi şi uitat de civilizaţia contemporană. Dacă s-ar construi o cale ferată Floreşti-Orhei (pe vechiul şleah), apoi lucrurile pot fi înviorate. Plecăciune Orheiului şi orheienilor mei dragi!
Pentru conformitate,
Ion Cernei
blog comments powered by Disqus© 2009 Cuvântul SRL
Developed by Viorel Roman