100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

  • 1 Decembrie 2017, 06:32
  • Vizualizări: 902
100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Început  în nr.  precedent

Mihai Taşcă,doctor în drept, cercetător ştiinţific superior, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM

 

Î

ncurajați de susținerea maselor populare, pentru a scoate Basarabia din ghearele Rusiei, la 20 octombrie 1917, la Chișinău, s-a convocat Congresul militarilor moldoveni, la care au participat peste 800 de delegați originari din Basarabia, care reprezentau circa 300.000 de militari basarabeni aflați pe fronturile Primului Război Mondial.

Cea dintâi rezoluție adoptată de congres, la 21 octombrie 1917, a fost „Despre autonomia Basarabiei”, care stipula:

„Având în vedere cultura naţională a neamului moldovenesc şi trecutul său şi plecând de la principiul revoluţiei, că fiecare norod are dreptul singur să hotărască de soarta sa, Congresul în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a-i chezăşlui drepturile lui naţionale şi propăşirea lui economică şi culturală a hotărât:

Să declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei.

Pentru apărarea drepturilor şi intereselor autonomiei Basarabiei, pe lângă stăpânirea vremelnică să fie un împuternicit al neamului moldovenesc.

21 octombrie 1917,

or. Chişinău”

 

D

ouă zile mai târziu, la 23 octombrie, Congresul militarilor moldoveni a adoptat Rezoluția „Despre Sfatul Țării” care prevedea crearea organului reprezentativ al Basarabiei:

„Primul Congres al militarilor moldoveni a hotărât: pentru ocârmuirea Basarabiei, în cel mai scurt timp să se alcătuiască Sfatul Ţării.

În el vor intra 120 de deputaţi în felul următor: moldovenii vor avea 84 de locuri (70%) şi celelalte neamuri din Basarabia 36 de locuri (30 %), 44 deputaţi moldoveni se vor alege din Congresul de faţă; 30 deputaţi de la ţărani şi 10 de la organizaţiile şi partidele moldoveneşti.

Să li se dea în Sfatul Ţării 10 locuri (pe deasupra celor 120) moldovenilor de peste Nistru, dacă dânşii vor voi să le prindă. Unirea cu capitaliştii nu-i dorită. Sfatul Ţării va fi vremelnic şi va fiinţa numai până la alcătuirea adunării întemeietoare basarabene. Toate aşezămintele administrative din Basarabia se supun pe deplin Sfatului Ţării. Îndată ce se va înfiinţa Sfatul Ţării, toate comitetele din Basarabia capătă un caracter curat profesional şi n-au dreptul de a se amesteca în treburile politice.

23 octombrie 1917,

or. Chişinău”

Î

ncă în timpul Congresului Militarilor Moldoveni s-a auzit despre puciul militar organizat de bolșevici la Petrograd, la 25 octombrie. Se cerea luarea de măsuri urgente pentru convocarea Sfatului Țării.

Biroul de Organizare a Sfatului Țării, constituit în ultima zi a Congresului Militarilor Moldoveni, în urma unei activități intense, a reușit să elaboreze o schemă prin care a invitat să-și delege deputați în Sfatul Țării toate organizațiile reprezentative constituite legal la acea vreme. De asemenea, pentru a cuprinde tot spectrul politic, social, etnic al Basarabiei, conducându-se de rezultatele cercetării etnografice ref-lectate de Alexis Nour în harta publicată în anul 1916, Biroul a mărit numărul de deputați până la 150, astfel Sfatul Țării devenind cu adevărat un organ reprezentativ al Basarabiei, atât prin procedura de alegere a deputaților, cât și prin cuprinderea unui spectru politic și etnic al Basarabiei cât mai larg.

 

P

e cât de democratic și reprezentativ a fost elaborată această schemă ne demonstrează și faptul că în prima etapă, schema de repartizare a locurilor de deputat a cuprins şi doi reprezentanţi ai etniei rome. Însă, în lipsa unei organizări şi în imposibilitatea de a identifica cui trebuie adresate scrisorile pentru alegerea unui deputat, mandatele etniei respective au fost repartizate altor minorităţi.

Schema de repartizare a locurilor în Sfatul Ţării, stabilită la şedinţa Biroului de organizare din 6 noiembrie 1917, includea 29 de instituţii şi organizaţii şi arăta astfel:

1) Congresul militarilor moldoveni și organizaţiile militarilor moldoveni – 44 de deputați;

2) Sovietul [gubernial] de deputaţi ai ţăranilor (mold.) – 30 de deputați;

3) zemstva gubernială – 1 deputat;

4) zemstvele judeţene – 9 deputați;

5) oraşul Chişinău – 3 deputați;

6) oraşele judeţene – 8 deputați;

7) Sovietul gubernial de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor – 3 deputați;

8) Partidul Socialist Revoluţionar – 1 deputat;

9) Partidul social-democrat – 1 deputat;

10) Partidul socialist poporan – 1 deputat;

11) Partidul [Naţional] Moldovenesc – 3 deputați;

12) organizaţiile coopera-tiste – 5 deputați;

13) juriștii – 2 deputați;

14) organizaţia lucrătorilor de la căile ferate – 2 deputați;

15) organizaţia lucrătorilor poştei şi telegrafului – 2 deputați;

16) Uniunea sindicatelor – 1 deputat;

17) Societatea culturală – 1 deputat;

18) Uniunea învăţătorilor din Basarabia – 1 deputat;

19) Uniunea învăţătorilor moldoveni – 2 deputați;

20) clerul – 1 deputat;

21) ucrainenii – 10 deputați;

22) evreii – 10 deputați;

23) bulgarii – 2 deputați;

24) nemţii – 2 deputați;

25) găgăuzii – 1 deputat;

26) polonezii – 1 deputat;

27) armenii – 1 deputat;

28) grecii – 1 deputat;

29) Liga femeilor moldovence – 1 deputată.

După naționalități românii basarabeni constituiau 105 deputați, ucrainenii – 15; evreii – 13; rușii – 7; bulgarii – 3; nemții –2; polonezii – 1; armenii – 1; grecii – 1;  găgăuzii – 2 deputați.

 

A

 urmat constituirea Sfatului Țării și întrunirea sa în prima ședință, la 21 noiembrie 1917. Ședința de inaugurare s-a bucurat de prezența tuturor factorilor de decizie din Basarabia, fiind salutată de un număr impresionant de reprezentanți ai organizațiilor, partidelor și de personalități politice din Basarabia.

Astfel, Pan Halippa și Ion Pelivan au salutat Sfatul Țării din partea Partidului Național Moldovenesc; Vasile Țanțu – din partea Biroului de Organizare a Sfatului Țării; Pantelimon Erhan – din partea Comitetului Executiv al Sovietului gubernial de deputați ai țăranilor din Basarabia; Alexandru Șmidt – din partea Primăriei or. Chișinău, Nicolai Dobrovolschi – din partea Comitetului executiv al Sovietului gubernial al soldaților și muncitorilor din Basarabia; Ion Buzdugan – din partea Partidului socialist-revoluționar moldovenesc; Miron Cogan – din partea Partidului socialiștilor revoluționari; Nadejda Grinfeld – din partea Partidului socialiștilor revoluționari; Samuil Covraschi – din partea Partidului proletariatului evreiesc; Vasile Harea – din partea ziarului „Cuvânt Moldovenesc”; Onisifor Ghibu – din partea ziarului „Ardealul”; Mihail Minciună – din partea ziarului „Soldatul Moldovan”; Luțenco – din partea Radei Centrale Ucrainene; Mițchievici - din partea minorității ucrainene din Basarabia; Pomorschi – din partea minorității poloneze; Mihail Stoianov – din partea minorității bulgaro-găgăuze; Pantelimon Sinadino – din partea minorității grecești; arhimandritul Gurie Grosu – din partea clerului moldovenesc; Ștefan Luzghin – din partea Tribunalului Regional Chișinău; Gherman Pântea – din partea Comitetului Executiv Central Moldovenesc; Vasile Gafencu – din partea soldaților și marinarilor moldoveni din Odesa; Gheorghe Mare – din partea soldaților moldoveni de pe Frontul Român; dr. Elena Alistar – din partea femeilor basarabene; Ion Văluță – din partea studențimii; Podlesnâi – din partea învățătorilor etc.

Precizăm că pe parcursul existenţei sale (21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918), Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni. Prima, pregătită și convocată de Biroul de organizare a Sfatului Ţării, și-a desfăşurat ședințele în perioada 21 noiembrie 1917 – 28 mai 1918; iar cea de-a doua sesiune, convocată prin Înalt Decret Regal, şi-a ţinut lucrările între 25 și 27 noiembrie 1918. Activitatea Sfatului Ţării a fost rodnică, în total au avut loc 84 de şedinţe plenare.

 

Primul preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales Ion Inculeţ (21 noiembrie 1917 – 2 aprilie 1918), în acest post mai aflându-se ulterior Constantin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918) şi Pan Halippa (25-27 noiembrie 1918).

Democraticitatea Sfatului Țării se observă și prin modul de formare a organelor sale de conducere. Astfel, la cea de-a doua ședință a Sfatului Țării din 22 noiembrie 1917 s-a decis ca organele sale de conducere să reprezinte proporționalitatea organizațiilor și etniilor conlocuitoare care au acces în parlament. În urma unor discuții s-a adoptat schema organizării Prezidiului Sfatului Țării, întocmită de Biroul de organizare în felul următor: președinte moldovean, al doilea vicepreședinte – moldovean; primul secretar – moldovean; al doilea secretar – evreu; al treilea – velicorus; al patrulea – de la minoritățile naționale mici și al cincilea – moldovean.

Și comisia de conciliere a Sfatului Țării, care avea competențe largi, inclusiv desemnarea președintelui Consiliului Directorilor General și componența Cabinetului de miniștri, a fost aleasă tot pe aceleași baze democratice, ținându-se cont de proporționalitate. Astfel, din cei șapte membri patru erau din partea Blocului Moldovenesc, doi – din partea fracțiunii țărănești și unul – celelalte naționalități.

Pentru a consolida autonomia, printre primele legi adoptate de Parlamentul Basarabiei a fost Legea „Privind organizarea administrativă”, care a stabilit organizarea internă, structura executivului, și competențele acestuia.

Proclamarea, la 2 decembrie același an, în teritoriul dintre Prut și Nistru, a Republicii Democratice Moldovenești a fost aprobată cu unanimitate de voturi de către Sfatul Țării, fiind o acțiune logică a parlamentului basarabean de îndepărtare de Imperiul Rus care, de fapt, nici nu mai exista la acea vreme. Declaraţia Sfatului Ţării din 2 decembrie 1917 privind crearea Republicii Democratice Moldoveneşti a stabilit:

„Moldoveni şi noroade înfrăţite ale Basarabiei

Republica rusească se află în mare primejdie. Lipsa de stăpânire la centru şi neorânduiala în toată ţara, care este istovită prin lupta cu duşmanul din afară duce la pieire întreaga republică.

În această clipă îngrijitoare singura cale de izbăvire pentru Republica Democratică Rusească este ca noroadele ei să se unească şi să-și ieie soarta în mâniile lor, alcătuindu-şi stăpâniri naţionale în hotarele ţărilor unde locuiesc.

În puterea temeiului acesta şi având în vedere aşezarea rânduelii obşteşti şi întărirea drepturilor câștigate prin revoluţie, Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea Republicii Federative Demoratice Ruseşti ca părtaş cu aceleaşi drepturi. []

Moldoveni şi noroade înfrăţie ale Republicei Moldoveneşti!

În clipa aceasta grozavă, când stăm la marginea prăpastiei, anarhiei, vărsări de sânge frăţesc, sărăciei, foametei şi a frigului — Sfatul Înalt al Ţării vă chiamă împrejurul său, să puneţi toate puterile voastre pentru lupta hotărâtoare împreună cu toate noroadele Republicei Moldoveneşti ca să sprijinească din răsputeri şi să apere adunarea întemeietoare rusească.

Sfatul Ţării chiamă pe Moldoveni şi pe toate noroadele înfrăţite ale Basarabiei să se apuce harnic de lucru obştesc, clădind viaţa nouă pe temelia slobozeniei, dreptăţii şi a frăţiei!

Numai astfel vom scăpa noi ţara noastră şi vom feri-o de pieire de maica noastră a tuturor — Marea Republică Democratică Rusească!

Primită de Sfatul Ţării la 2 decembrie, anul 1917” .

 

A urmat, așa cum prevedea Legea „Privind organizarea administrativă”, din 29 noiembrie 1917 formarea guvernului RDM. La ședința din 7/8 decembrie Sfatul Țării a constituit primului guvern al Basarabiei în următoarea componență: preşedinte al Consiliului Directorilor Generali și director general al Agriculturii – Pantelimon Erhan; director general de Interne — Vladimir Cristi; director general al Instrucțiunii publice – Ștefan Ciobanu; director general al finanțelor – Teofil Ioncu; director general al căilor ferate, poștei, telegrafului și telefonului – Nicolae N. Bosie-Codreanu; director general de război și marină – Teodor Cojocaru; director general al justiției și cultelor – Mihail Savenko; director general al comerțului și industriei – Veniamin Grinfeld; director general al afacerilor externe – Ion Pelivan.

Tânărul stat Republica Democratică Moldovenească și guvernul său avea să se confrunte cu acțiuni dușmănoase ale regimentelor militare rusește bolșevizate de pe Frontul Român, care, în toamna, dar mai ales în iarna anului 1917 și începutul anului 1918 au părăsit teatrul militar și, îndreptându-se spre Rusia, devastau tot ce le cădea în Basarabia. Cohortele și regimentele moldovenești, fiind în proces de constituire, nu reușeau să anihileze acțiunile militarilor ruși.

În asemenea situație guvernul Basarabiei, la 24 decembrie, printr-o telegramă a solicitat ajutor României, care la început a pus la dispoziție un regiment ardelenesc. Dar la sosire în Basarabia, la 6 ianuarie 1917, acesta a fost dezarmat în Gara Chișinău.

Situația devenise critică la începutul anului 1918, așa încât la solicitarea fruntașilor basarabeni, Guvernul României, cu aprobarea generalului Șcerbaciov, comandatul armatei ruse de pe Frontul Român, a decis trimiterea de unități române organizate pentru paza căilor ferate și a depozitelor militare aflate aici. La 13 ianuarie generalul Ernest Broșteanu, aflându-se în fruntea Diviziei a XI-a Infanterie, intră în Chișinău, salvând astfel Basarabia de bolșevici.

Proclamația generalului Prezan „Către locuitorii din Basarabia”, făcută public la 16 ianuarie reiterează că „Sfatul Țării și-a adus aminte de noi și ne-a cerut, prin Comandamentul militar rus, să trecem Prutul: 1) Ca să aducem rânduială și liniște în satele și târgușoarele voastre ..... 2) Ca să chezășluim transportul celor trebuincioase pentru traiul armatelor române și ruse” .

La rândul său, generalul Broșteanu, în adresarea sa către cetățenii Chișinăului, făcută public la 16 ianuarie, a calmat spiritele ațâțate de răuvoitorii Basarabiei. Generalul dădea asigurări că „măsurile noastre nu sunt și nu pot fi măsuri de asuprire, dimpotrivă ele sunt și vor fi însuflețite de principiile de libertate, de frăție și egalitate, care stăpânesc stăpânirea noastră”.

 

A urmat formarea celui de-al doilea guvern, la 19 ianuarie 1918 care a activat până la 7 aprilie 1918 în următoarea componență: Preşedinte al Consiliului Directorilor Generali, din 24 ianuarie Prim-ministru — dr. Daniel Ciugureanu, director al Justiției – M. G. Savenko; director al Instrucţiunii şi Învăţământului – P. V. Erhan; director al Afacerilor Interne – V. G. Cristi; director de Război – colonel Brăescu; director al Finanțelor – T. G. Ioncu; director al Căilor de Comunicații – Nicolae N. Bosie-Codreanu și director al Controlului (controlor general) – G. Podvinski (interimar).

Odată restabilită liniștea și siguranța, la 24 ianuarie 1918, zi semnificativă pentru poporul român, Sfatul Țării cu unanimitate de voturi a adoptat „Declarația de independență a Republicii Democratice Moldovenești”, ceea ce a însemnat ruperea definitivă cu fosta metropolă. Calea spre unirea cu România luase drum direct.

Ideea unificării teritoriale cu frații de peste Prut luase o amploare atât de mare, încât autoritățile locale din Basarabia au întreprins acțiuni pe cont propriu. Astfel, la 3 martie 1918, Consiliul județean Bălți, apoi la 13 martie Consiliul județean Soroca, iar la 15 martie Consiliul județean Orhei, în numele cetățenilor acestor județe au votat declarații de Unire cu România.

 

 

 

Așadar, ceea ce s-a desăvârșit la 27 martie 1918 a fost o consecință logică a unor evenimente anterioare, iar Declarația de Unire a Basarabiei cu România votată de Sfatul Țării a consfințit neunivoc doleanțele basarabenilor:

Declaraţia Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti (din 27 martie 1918) privind Unirea Basarabiei cu România

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria,

Ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove,

În puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe temeiul principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna,

Se unește cu Mama sa – România.

Această unire se face pe următoarele baze:

1. Sfatul Țării de azi rămâne mai departe pentru dezlegarea și înfăptuirea reformei agrare după nevoile și cererile norodului: aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul Român.

2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dieta), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un Organ Împlinitor și administrație proprie.

3. Competența Sfatului Țării este:

a. votarea bugetelor locale;

b. controlul tuturor organelor zemstvelor și orașelor;

c. numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin Organul său Împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de Guvern.

4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.

5. Legile în vigoare și organizația locală (zemstve și orașe) rămân în putere (în redacția de pe urmă a Guvernului Provizoriu) și vor putea fi schimbate de Parlamentul Român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentanții Basarabiei.

6. Respectarea minorităților din Basarabia.

7. Doi reprezentanți ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniștri Român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.

8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.

9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste și sate, orașe, zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, secret și direct.

10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.

11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.

Basarabia unindu-se ca fiica cu mama sa – România, Parlamentul Român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toți înscrierea în Constituție a principiilor și a garanțiilor de mai sus.

Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!

Adoptată de Sfatul Țării la 27 martie 1918, Chișinău.

Președintele Sfatului Țării I. C. Inculeț

Secretarul Sfatului Țării I. Buzdugan”.

 

La adoptarea Declarației de Unire, cei 86 de deputați ai Sfatului Țării, care au votat pentru, au dat dovadă de reverență față de adevărul istoric, exprimând năzuințele basarabenilor și, salvându-ne de la piere, ne-au readus în spațiul românesc de care am fost despărțiți cu forța, timp de 106 ani în urma unei nedreptăți istorice.

 

Menționăm că trei deputați au votat împotriva Declarației Blocului Moldovenesc, 36 s-au abținut, alți 13 fiind lipsă de la ședință, iar dintre minoritățile conlocuitoare Declarația de Unire a fost votată doar de polonezul Felix Dudchievicz și de ucraineanul Ștefan Botnariuc.

Prim-Ministruul Marghiloman, de la tribuna Sfatului Ţării declara, în numele poporului român şi al Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I, că ia act de votul Sfatului Ţării şi proclamă Basarabia unită pe veci cu România de aicea înainte, una şi nedespărţită. Astfel se încheie un secol de tristă robie şi se deschide o nouă viaţă de libertate şi cultură naţională pentru Moldova dintre Prut şi Nistru.

În acea zi, la telegrama liderilor Sfatului Țării, prin care anunțau despre rezultatele votului, Majestatea Sa Regele Ferdinand I a răspuns preşedintelui Sfatului Ţării Ion Inculeţ şi președintelui Consiliului de Miniștri dr. Daniel Ciugureanu:

„Cu adâncă emoţie şi cu inima plină de bucurie, am primit ştirea despre spontaneul act ce s-a săvârşit la Chişinău.

Sentimentul naţional, ce se deşteaptă atât de puternic în timpul din urmă în inimile Moldovenilor de dincolo de Prut, a primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit.

Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat în zile de restrişte să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni venind iarăşi la Patria-Mamă.

Aduc prinosul meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre şi Sfatului Ţării, a cărui patriotică sforţare a fost încoronată cu succes.

În aceste momente solemne şi înălţătoare pentru Patrie, de aici înainte comună, Vă trimit la toţi cetăţenii din România de peste Prut, regescul Meu salut, înconjurându-Vă cu aceeaşi inimoasă şi caldă iubire părintească”.

 

Unirea a fost salutată cu entuziasm de moldovenii care au luptat pentru înfăptuirea ei, dar și de frații de pe malul drept al Prutului. În ziua desăvârșirii actului istoric, iar apoi și în fiecare an, evenimentul a fost sărbătorit în mod festiv unanim de populația țării, fiind inclus în rândul sărbătorilor naționale.

La scurt timp Unirea a fost aprobată prin Înaltul Decret Regal nr. 845 din 9 aprilie 1918 „Pentru aprobarea votului Sfatului Ţării din Basarabia privitor la alipirea acesteia la Regatul României. Tot la 9 aprilie, în realizarea pct. 7 din Declarația de Unire, prin Înaltul Decret Regal nr. 849, Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu au fost numiți miniștri-secretari de Stat fără portofoliu în guvernul de la București.

În noile condiții Sfatul Țării a desemnat un nou guvern al Basarabiei. El şi-a desfăşurat activitatea între 9 aprilie şi 12 decembrie 1918, având următoarea componență: director general și director al Finanțelor – Petre Cazacu; director al Afacerilor Interne – Ion Costin; director al Învățământului – Ștefan Ciobanu; director al Lucrărilor Publice – Nicolae N. Bosie-Codreanu; director al Justiției Gheorghe Grosu; director al Controlului – Isac Gherman; director al Comerțului și Industriei Vladimir Chiorescu; director al Agriculturii – Emanuil Catelli și director treburile Minorităților Naționale Arcadie Osmolovski.

 

Sesiunea de toamnă-primăvară a Sfatului Țării s-a încheiat la 28 mai 1918, prin înalt Decret Regal nr. 1221, semnat la 28 mai. În Raportul către Rege, Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri, a adus elogii Sfatului Țării în opera de unificare, argumentând totodată necesitatea unei pauze în activitatea lui:

”Sire,

Sesiunea Sfatului Ţării din Basarabia, deschisă în primele zile ale lui noiembrie din anul trecut, a fost de o vrednicie care îi asigură un loc de frunte în istoria Neamului.

Sfatul Ţării, constituit pe baze naţionale şi democratice, nu a şovăit un moment să cheme ajutorul armatei române pentru a apăra proprietatea şi libertăţile ameninţate de anarhia revoluţionară. El a proclamat despărţirea de jugul secular şi şi-a încununat opera realipind Basarabia de Patria Mamă.

Aceste fapte mari şi glorioase vor atrage asupra Sfatului Ţării recunoştinţa generaţiilor următoare.

Rămâne acum ca Sfatul Ţării să îndeplinească lucrarea ce-i mai rămâne de făcut dând formulele lui pentru rezolvarea definitivă a chestiunii agrare.

O lucrare de felul acesta cerând anchete amănunţite şi preparaţiuni care nu se pot duce la bun sfârşit decât prin comisiuni şi aceste comisiuni fiind deja alese, activitatea Sfatului este de fapt suspendată.

De altă parte lucrările agricole fiind înaintate şi cerând membrilor Sfatului prezenţa lor la ţară, sunt de părere că sesiunea Sfatului poate fi închisă până la terminarea lucrărilor preparatorii, când voi ruga pe Maiestatea Voastră să convoace din nou pe membrii lui într-o nouă sesiune, care va fi probabil şi cea din urmă înainte de Constituanta română, care va avea să hotărască, cu participarea şi a deputaţilor şi senatorilor basarabeni, asupra chestiunilor fundamentale ce sunt la ordinea zilei nu numai a Basarabiei dar a întregii ţări”.

 

A urmat vacanța de vară, Sfatul Țării fiind convocat în sesiune la 25 noiembrie 1918. La ultima ședință 27 noiembrie, Sfatul Țării a aprobat ”Legea privind reforma agrară”. Tot în acea ședință, la ora 4 dimineaţa, 27 noiembrie 1918, se citeşte şi se pune la vot de către P. Halippa următoarea declaraţie primită cu o însufleţire nespusă şi unanimitate de voturi:

„În urma unirii cu România Mare a Bucovinei, Ardealului, Banatului şi ţinuturilor Ungureşti, locuite de Români, în hotarele Dunării şi Tisei, Sfatul Ţării declară, că Basarabia renunţă la condiţiile de unire stipulate în actul de la 27 Martie, fiind încredinţată, că în România tuturor Românilor, regimul curat democratic este asigurat pe viitor.

Sfatul Ţării în preziua Constituantei Române, care se va alege după votul universal şi, rezolvând chestiunea agrară după nevoile şi cererile poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul Unirii de la 27 Martie şi declară Unirea necondiţionată a Basarabiei cu România Mare”.

 

Astfel Sfatul Țării a desăvârșit opera de unificare începută la 27 martie 1918 și s-a autodizolvat.

Pentru renunțare au votat și au semnat 95 de deputați.

 

Amintim că la 15 noiembrie 1918 Bucovina s-a unit cu Vechiul Regat fără condiții, iar la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a consfințit unirea tuturor românilor în statul național România. Un an mai târziu, Constituanta României, în cadrul unei ședințe solemne, din 29 decembrie 1919, a ratificat actele de unire a Basarabiei, Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului și Bucovinei.

Recunoașterea internațională a Declarației de Unire a avut loc în cadrul Conferinței de pace de la Paris din anii 1919-1920. Prin tratatul semnat în ziua de 28 octombrie 1920, între Franţa, Imperiul Britanic, Italia şi Japonia pe de o parte şi România, pe de altă parte, a fost recunoscută unirea Basarabiei. Art. 1 al tratatului consemna: „Înaltele Părţi Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”, hotarul de est al Statului Român a fost fixat pe râul Nistru.

A urmat o perioada de 22 de ani în care Basarabia a cunoscut o dezvoltare extraordinară sub toate aspectele: economic, social, cultural, demografic etc. Românii din teritoriul pruto-nistrean au profitat de avantajele unei administrații moderne, a reformei agrare, a politicilor sociale, a dezvoltării infrastructurii industriale, a sistemului de învățământ modern în limba română, de renaștere a spiritualității naționale, drepturi egale fără deosebire de originea etnică și de confesiune. În tot acest răstimp basarabenii și-au delegat reprezentanții lor în Parlamentul Român, au făcut studii la cele mai prestigioase instituții de învățământ din Vechiul Regat și de peste hotare, au călătorit nestingherit peste hotare s-au rugat în limba română în biserici.

Totodată, în această perioadă Basarabia a fost ferită de crimele ce au avut loc peste Nistru, în URSS. Dacă nu se înfăptuia unirea acestea aveau să se răsfrângă și asupra noastră: războiul civil din anii 1919-1921; instaurarea unui regim politic totalitar, colectivizarea forțată a agriculturii însoțită de lipsirea țăranului de pământ și deportări; industrializarea soldată cu numeroase jertfe omenești; foametea organizată de bolșevici în anii 1932-1933; Marea Teroare stalinistă din anii 1937-1938, deznaționalizarea, prigonirea bisericii creștine etc.

Tragedia din 28 iunie 1940, ziua în care Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, a întrerupt dreptul legitim al românilor dintre Prut și Nistru de a fi alături de frații din provinciile istorice locuite de români. Imediat după instaurare, regimul sovietic de ocupație s-a năpustit cu toată cruzimea asupra basarabenilor. Au urmat arestări, condamnări și execuții fără temei, naționalizări și deposedarea de bunuri, colectivizarea forțată a agriculturii, desființarea școlii românești și introducerea sistemului sovietic de învățământ, rășluirea Basarabiei prin înstrăinarea unor părți însemnate din sudul și nordul teritoriului locuite de moldoveni, deportări în Siberia, devastarea și închiderea bisericilor. Anul 1940-1941 a fost pentru Basarabia nu mai puțin crud decât secolul în care s-a aflat sub imperiul țarist.

După aproape un an de teroare roșie, la 22 iunie 1941 Basarabia a revenit la valorile cunoscute în anii când a fost parte integrantă a Regatului României. Basarabenii au salutat pasul curajos și hotărât al României pentru eliberarea pământurilor ocupate de sovietici, au luptat alături de camarazii de peste Prut pentru eliberarea pământului strămoșesc, au participat la campania din răsărit în cadrul Armatei Române. În perioada celor trei ani de guvernare românească, în pofida dificultăților economice cu care se confrunta Guvernul României, în primul rând din cauza stării de război, în Basarabia s-au întreprins măsuri de ordin economic și social energice pentru a readuce viața din provincie pe un făgaș normal. După dezastrul sovietic, s-au redeschis școlile, au fost reparate bisericile, bunurile naționalizate au fost retrocedate proprietarilor, s-au construit drumuri și edificii culturale. Dezrobirea Basarabiei a însemnat salvarea teritoriului dintre Prut și Nistru și a locuitorilor de aici de la pierzanie.

Cu regret, acesta liniște și stabilitate a durat ceva mai mult de trei ani. După 23 august 1944, Basarabia din nou a fost ocupată de URSS. Din acea dată năpasta a venit iar peste noi. A urmat foametea organizată în anii 1946-1947, deportările în masă în anii 1949 și 1951, colectivizarea forțată, introducerea sistemului sovietic de învățământ, autoritățile sovietice în scurt timp au desăvârșit tot ceea ce nu le-a reușit în primul an de ocupație.

Mihai Taşcă, doctor în drept